Anunțul PAID pentru cei care au locuințele asigurate la Euroins

DCBusiness Team |
Data publicării:
Oraș văzut de sus
Oraș văzut de sus

Falimentul Euroins nu afectează doar pe cei care au asigurarea la această companie ci și pe cei care și-au asigurat locuințele.

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari.

„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate dinpunct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.

În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre beneficiari, în situația în care distribuitorul poliței nu va fi în măsură. În acest sens, compania pune la dispoziția publicului numărul scurt 021 9930, apelabil non-stop, din orice rețea.

„Ne vom asigura că nu există sincope în soluționarea daunelor și vom face toate demersurile pentru a prelua, de la Fondul de Garantare a asiguraților, plata directă a dosarelor. Avemtoată încrederea că timpii de plată vor rămâne rezonabili și că toate dosarele de daună vor fi achitate”, a concluzionat Nicoleta Radu.

În prezent sunt peste 1,9 milioane de locuințe asigurate prin polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Aceasta poate fi contractată direct pe site-ul paidromania.ro, prin intermediul companiilor partenere sau prin brokerii de asigurări.

Ghid pentru cei care au asigurare RCA emisă de Euroins sau au fost implicaţi într-un accident produs de o maşină asigurată la Euroins

Poliţele de asigurare emise de Euroins România rămân valabile, dar pot fi denunţate în orice moment, potrivit Ghidului informativ UNSAR - BAAR.

"În cazul în care deţineţi o poliţă de asigurare emisă de Euroins România poliţa dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-şi efectele. Puteţi însă denunţa în orice moment poliţa şi să încheiaţi una nouă la un alt asigurator autorizat. Dacă denunţaţi poliţa şi nu aţi avut daune în perioada de valabilitate de până la denunţare, pentru perioada rămasă aveţi dreptul să vă recuperaţi diferenţa de primă de la FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor", se spune în Ghidul informativ UNSAR - BAAR.

Conform sursei citate, dacă asiguratul nu îşi exercită dreptul de denunţare a poliţei, aceasta rămâne valabilă, conform prevederilor legale: până la data la care lichidatorul judiciar numit de instanţă o dată cu deschiderea procedurii falimentului denunţa poliţele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului; până la data de valabilitate a asigurării prevăzută în poliţă, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment de către Tribunalul Bucureşti, cu excepţia asigurărilor de garanţii, pentru care termenul este de 150 de zile. Aceasta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliţei înscrisă în documentul de asigurare depăşeşte unul sau celălalt dintre termenele menţionate anterior, după caz, nu va mai fi asigurat.

Precizările sunt valabile şi pentru situaţia în care este deţinută o poliţa de asigurare RCA emisa de Euroins România. Prin urmare, deţinătorul poate circula pe drumurile publice, iar în cazul unor controale in trafic din partea organelor abilitate, nu va fi sancţionat - poliţa RCA fiind valabilă. Pe scurt, deţinătorul este în continuare asigurat, desigur cu luarea în considerare a atenţionării de mai sus. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421228.09RON
1 ETH = 8096.92RON
1 LTC = 381.03RON
1 XRP = 9.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel