ANRE: Negocieri pentru reliberalizarea prețurilor la gaze

gaze_naturale2_89026000
Pretul gazelor pentru consumatorii casnici se liberalizează de la 1 iulie
Negocierile cu Comisia Europeană privind preţurile la gazele naturale s-ar putea finaliza cu un calendar de reliberalizare, este de părere vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Zoltan Nagy-Bege.

"Eu cred că Guvernul României a dat un semnal destul de important şi a renunţat la limitarea preţului la noncasnic, care era, părerea mea personală, cel mai sensibil punct din documentul primit de la Comisie cu punerea în întârziere privind încălcarea Directivei gazelor. Şi, cu siguranţă, din acest moment încolo, vor începe discuţiile, eventual negocierile cu Comisia Europeană, care, părerea mea personală, este că se vor finaliza printr-un calendar de reliberalizare. Asta cred eu, pentru că ştim foarte bine că o revenire bruscă, de pe o zi pe alta, la preţurile concurenţiale, poate avea efecte destul de dure", a precizat Bege, aflat la WindEurope Conference & Exhibition, la Bilbao.

Oficialul nu știe la ce nivel vor fi preţurile peste trei ani, dar, momentan, la nivel european şi, în special la Bursa din Austria, acestea sunt în scădere, inclusiv la contractele pe termen lung.

Citește și:ANRE decide ce se va întâmpla cu tarifele la energie electrică

Actualitate Vezi toate articolele
x close