Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în primele două luni ale anului 2026, au fost încadrate în muncă 22.597 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 28 februarie 2026, 10.416 au peste 45 de ani, 4.899 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 2.055 au între 30 și 35 de ani, 1.186 au între 25 și 30 de ani, iar 3.341 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 4.051 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 11.125, iar al bărbaţilor de 11.472, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 49,23 %, respectiv de 50,77 %.
Din cele 22.597 persoane încadrate la nivel naţional, 12.359 persoane provin din mediul urban (54,69 % din totalul persoanelor încadrate), iar 10.238 persoane din mediul rural (45,31 % din totalul persoanelor încadrate).
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (7.954), profesionale (4.786), gimnaziale (4.666), 3.406 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2026, 5.040 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (2.446), urmat de Alba (1.121) și Iași (903).
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 73.450 persoane.