DCBusiness Actualitate Rivalii IKEA se alătură protestelor. Pe cine a mai convins suceveanul care a făcut un metru de autostradă

Rivalii IKEA se alătură protestelor. Pe cine a mai convins suceveanul care a făcut un metru de autostradă

Moldovenii au început să-și construiască singuri autostrada
JYSK, al doilea mare retailer de mobilă din Romînia, a anunțat că va face grevă pe 15 martie timp de 15 minute pentru construcția autostrăzilor în Moldova.

"Existența autostrăzilor care să lege orașe cheie ale țării, precum și țara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului și drumuri făcute în siguranță. Atunci când toate regiunile țării vor fi conectate prin autostrăzi, clienții noștri își vor primi produsele mai repede, cu un cost de livrare mai mic. Credem că fiecare persoană care locuiește în România este afectată, într-un fel sau altul, de faptul că nu avem autostrăzi, fie că pleacă în vacanță cu mașina și petrece pe drum mult mai multe ore decât este necesar, fie că așteaptă un colet care trebuie livrat din alt capăt al țării sau pur și simplu plătește mai mult pe un produs, pentru că prețul de la raft reflectă și prețul transportului", a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

Astfel, cei 800 de angajați ai JYSK, companie intrată în 2007 în România, vor urma inițiativa suceveanului Ștefan Mandachi de a face grevă 15 minute.

Mandachi a construit simbolic și un metru de autostradă din bani proprii.

Citește și:Ce avere are suceveanul care a construit 1 metru de autostradă. Conduce un SUV Mercedes

Actualitate Vezi toate articolele