DCBusiness Actualitate Stiri Marii producători de petrol, acord pentru majorarea producţiei începând din septembrie

Marii producători de petrol, acord pentru majorarea producţiei începând din septembrie

Foto: Pexels.com
Principalii producători de petrol au căzut de acord să majoreze uşor producţia începând din luna septembrie.

Grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei, a decis miercuri o majorare nesemnificativă a producţiei, în pofida recentei vizite efectuate de preşedintele SUA, Joe Biden, în Arabia Saudită, în încercarea de a convinge liderul OPEC să pompeze mai mult petrol şi să ajute economia mondială, transmit AFP şi Reuters.

Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, reuniţi sub umbrela OPEC+, au convenit "să îşi majoreze producţia cu 100.000 de barili pe zi în luna septembrie", se arată într-un comunicat de presă publicat la finalul reuniunii.

Această majorare, echivalentă cu cererea mondială de petrol timp de 86 de secunde, vine după săptămâni de speculaţii conform cărora vizita lui Joe Biden în Arabia Saudită precum şi autorizarea vânzării de sisteme de rachete către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite vor permite majorarea ofertei de petrol pe piaţă.

"Este o majorare atât de mică încât este nesemnificativă. Din punct de vedere fizic, este un impuls marginal. Ca gest politic, este aproape insultător", susţine Raad Alkadiri, director la Eurasia Group.

Comparativ, la reuniunea din iunie alianţa OPEC+ a decis să majoreze producţia cu 648.000 de barili pe zi în lunile iulie şi august. Înainte de asta, OPEC+ a majorat lunar producţia cu 432.000 de barili pe zi în conformitate cu planul său de a readuce producţia la nivelul la care era înainte de pandemie.

SUA şi alte state occidentale mari consumatoare de petrol au cerut alianţei OPEC+, care este responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de petrol, să pompeze mai mult ţiţei pe piaţă pentru a ajuta la reducerea preţurilor, care au fost stimulate de revenirea cererii şi invazia rusească din Ucraina.

Cu toate acestea, delegaţii OPEC susţin că alianţa are nevoie de mai mult timp pentru a evalua o posibilă încetinire a cererii globale de energie înainte de a majora, în mod semnificativ, producţia de petrol. Oficialii din Arabia Saudită au încercat să calmeze aşteptările, reiterând ca liderul de facto al OPEC va face tot ceea ce este nevoie pentru a echilibra piaţa dacă va exista un deficit de aprovizionare. 

Citeşte şi: Prețul petrolului, în picaj! Șanse bune ca benzina să se mai ieftinească

Prețul petrolului a continuat să scadă marți, după prăbușirea din ziua precedentă, țițeiul Brent coborând sub 100 de dolari pe baril. În aceste condiții, există șanse ca prețurile la benzină și motorină să scadă, la rândul lor.  

În contextul în care Opec+ urmează să se reunească miercuri, investitorii și observatorii sunt din nou îngrijorați de cererea chineză, în special din cauza încetinirii activității manufacturiere din Regatul Mijlociu în luna iulie. La primele ore ale sesiunilor de tranzacționare, petrolul marca Brent din Marea Nordului se tranzacționa la 99,372 dolari pe baril, în scădere cu 0,82%. În seara de luni, țițeiul de referință pe piața europeană pierduse 3,78%, ajungând la 100,3 dolari, după ce în cursul zilei alunecase din nou sub 100 de dolari.

La rândul lui, petrolul american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a pierdut teren, fiind cotat cu 93,463 de dolari, cu 0,65% mai puțin decât ultima valoare de tranzacționare din ziua precendtă. Adică de luni, când WTI s-a prăbușit cu peste 5%, coborând la 93,89 dolari.

"Prețul petrolului este în scădere la începutul săptămânii, investitorii concentrându-se pe viitoarea reuniune Opec de miercuri", a comentat analistul Oanda, Craig Erlam. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (Opec) și aliații săi (Opec+) au terminat, teoretic, cu reducerile de producție legate de pandemie.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.