"Conducătorii auto ai vehiculelor de transport rutier contra cost de mărfuri cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone nu pot fi constrânşi de către beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediari sau reprezentanţi ai acestora să efectueze operaţiuni de descărcare sau încărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor", prevede actul normativ promulgat.
Prin excepţie, aceştia pot efectua operaţiuni de descărcare a mărfurilor exclusiv în cazul transporturilor specializate, atunci când natura transportului impune acest lucru, iar contractele de muncă sau actele adiţionale la acestea încheiate cu propriul angajator prevăd această posibilitate.
Nerespectarea acestor prevederi va fi sancţionată cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei, aplicată beneficiarului transportului, furnizorului mărfurilor sau intermediarilor, după caz.
"Clauzele contractuale asumate de transportator în relaţia cu beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediarii
sau reprezentanţi acestora, prin care conducătorii auto angajaţi ai acestuia ar avea obligaţia să descarce sau să încarce mărfuri, suporturi sau ambalaje, în afara excepţiilor, sunt nule de drept", mai prevede legea.
Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, aplicată transportatorului.
Tot prin excepţie, nu constituie contravenţie situaţia în care conducătorul auto îşi exprimă consimţământul expres, în formă scrisă, pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, cu modificările şi completările ulterioare.