DCBusiness Actualitate Joi se lansează o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS. Ce dobânzi sunt oferite

Joi se lansează o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS. Ce dobânzi sunt oferite

Venituri neimpozabile
Ministerul Finanțelor lansează joi, 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație.

”Lansăm o nouă emisiune Fidelis, care a devenit deja unul dintre instrumentele de investiție preferate ale românilor. Dovadă că de la începutul anului 2024 am avut peste 47.500 de subscrieri și peste 7.160.000 de lei investiți. Menținem în continuare și condițiile speciale pentru donatorii de sânge, ca parte a aportului nostru la campania România are sânge de rocker, acum și de investitor. România nu a arătat niciodată mai bine în ceea ce privește donarea de sânge: avem o creștere a numărului donatorilor de peste 20% în primul semestru din 2024”, a declarat Marcel Boloș.

Dobândă specială și un prag minim de zece ori mai mic pentru donatori

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, având o dobândă de 6,80% de asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Dobândă de 7% la titlurile de stat în lei cu scadență la 5 ani

A patra ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, va conține titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 5,80% și, respectiv, 7%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Poți retrage banii oricând, iar câștigurile sunt neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe site-ul Ministerului Finanțelor, la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere:

www.btcapitalpartners.ro;

www.bcr.ro;

www.brd.ro;

www.alphabank.ro;

www.bvb.ro - Programul FIDELIS.

Alte beneficii pentru donatori:

  • adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
  • o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate;
  • bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului;
  • o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare).
Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele