Noul Bistro PAUL este amplasat la parterul complexului Agora, de pe Calea Floreasca, Nr. 111 – 113, din București, fiind cea de-a 18-a unitate deschisă în România. Locația dispune de o capacitate de 96 locuri (60 de locuri în interior și 36 pe terasă, deschisă pe perioada verii), unde clienții pot servi masa în stil franțuzesc. Pe lângă produsele clasice, precum viennoiserie și băuturi pe bază de cafea, meniul Bistro cuprinde o varietate de preparate franțuzești, precum pulpă de rață – Confir de canard, file de cod – Cabillaud Royal de Méditerranée sau obrăjori de vită – Pièces de Bœuf, care pot fi servite alături de un pahar de vin rafinat.
Citește și La Otopeni se va inaugura cel mai modern complex de înot
Unitatea PAUL se află în complexul Agora Floreasca - un concept inedit de tip food-hall, care le oferă bucureștenilor noi oportunități de a lua masa într-un spațiu modern și elegant. Bistro-ul PAUL promite să le ofere clienților un moment joie de vivre, având o echipă de 20 de membri, care se va asigura că toți vizitatorii vor avea parte de o experiență completă à la française.