DCBusiness Actualitate Creşte numărul insolvenţelor. Lista celor mai afectate judeţe şi domenii de activitate

Creşte numărul insolvenţelor. Lista celor mai afectate judeţe şi domenii de activitate

Lacăt / Foto: Freepik
La nivel național insolvențele sunt în ușoară creștere, cu 2% mai multe dosare deschise față de aceeași perioadă a anului trecut, arată o analiză de specialitate.

În August 2026, au fost înregistrate 805 dosare de insolvență, comparativ cu 789 în August 2025. Perioada analizată indică o creștere moderată, dar o discrepanță între situația județelor. În anumite cazuri unele județe își dublează sau triplează numărul dosarelor de insolvență, iar altele înregistrează scăderi. Există și cazuri precum Mureș și Alba în care întâlnim același număr de dosare precum în luna August 2025.

Distribuție teritorială august 2026

Capitala continuă să înregistreze cele mai multe dosare. Conform datelor RisCo, în August 2026 în București au fost deschise 193 de dosare. Spre deosebire de luna August 2025 unde întâlneam 206 dosare de insolvență, în aceeași lună a anului în curs numărul acestora marchează o scădere de 6%. 

Conform platformei RisCo, datele privind statistica insolvențelor aferente lunii August 2026 arată că județele București, Bihor, Ilfov, Cluj și Timiș ocupă primele 5 poziții din top. Numărul ridicat de insolvențe înregistrat în județele cu o importanță economică ridicată poate fi asociat și cu numărul mare de firme active din aceste zone. 

De precizat faptul că o concentrare mai mare a activității antreprenoriale și economice poate determina și un număr absolut mai ridicat de insolvențe, fără ca acest lucru să indice un risc de insolvență mai mare la nivelul firmelor din respectivele județe.

Astfel, județul Bihor înregistrează în luna August 2026 o creștere de 5% a dosarelor de insolvență. Numărul acestora ajunge la 46. De la 41 de dosare în August 2025, la 44 în August 2026, județul Ilfov marchează o creștere de 7%. Deși județul Cluj (43 de dosare August 2026) se află în top 5 județe cu cel mai mare număr de insolvențe înregistrate, acesta indică o ameliorare a situației, în luna August a acestui an fiind înregistrată o scădere de 32% a numărului de insolvențe. 

Majorarea numărului de insolvențe înregistrate în județul Timiș în luna August 2026 față de aceeași perioadă a anului precedent contribuie la plasarea acestuia în topul județelor cu cel mai mare număr de dosare de insolvență. De la 34 de dosare, la 40, în Timiș observăm o creștere de 18%.

Variații 2025 vs. 2026

În luna August a acestui an observăm variații considerabile în ceea ce privește numărul dosarelor de insolvență și deschiderile acestora. Constanța înregistrează o creștere de 7%, de la 27 de dosare în August 2025, la 29 în August 2026. De la 12 dosare în August 2025, la 28 în aceeași lună a anului în curs, județul Brașov indică o creștere de 133%.

Potrivit centralizării RisCo, în continuarea clasamentului prezentat mai sus și în ordine descrescătoare după numărul de dosare înregistrate în August 2026, dosare de insolvență întâlnim și în următoarele județe: 

Chiar dacă unele județe se mențin în topul cu cele mai multe dosare noi de insolvență, în unele dintre acestea numărul înregistrărilor este în scădere: Dolj (-28)%, Bacău (-6%), Galați și Argeș (-16%). O scădere a numărului de dosare de insolvență observăm și în județele Vâlcea (-33%), Satu Mare (-40%), Teleorman (-33%), Călărași (-54%).

Top domenii activitate după numărul de dosare august 2026

În August 2026 cele mai multe dosare au fost înregistrate în construcții. Cele 60 de cazuri indică o creștere de circa 40%, fiind urmate de transporturile rutiere de mărfuri și serviciile de mutare, cu 53 de dosare și o creștere de 165%. Domeniul comerțului cu amănuntul în magazine nespecializate a înregistrat o creștere de aproximativ 38%, iar comerțul cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate, o creștere de circa 56%. 

Domeniul restaurantelor a înregistrat în luna August 2026 o scădere de 13% a numărului de dosare de insolvență, în timp ce în cazul cultivării plantelor nepermanente, numărul acestora s-a redus cu circa 12%.

Datele prezentate provin din analiza RisCo.ro asupra dosarelor de insolvență deschise la nivel național aferente lunii August 2026. 

Actualitate Vezi toate articolele