DCBusiness Actualitate Stiri Ce urmează să se întâmple cu subvenția la energie. Mesajul ministrului Energiei

Ce urmează să se întâmple cu subvenția la energie. Mesajul ministrului Energiei

Contor electric
Ministrul Energiei a făcut o serie de precizări legate de compensarea facturii la energie.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că schema de compensare pentru energie electrică este prevăzută în legislație până în martie 2025. Oficialul amintit recomandările făcute de Comisia Europeană care spune că ieșirea din aceste scheme de compensare să se facă gradual până în 2025. Burduja a subliniat că schema în sine este mult mai sustenabilă în prezent, costând aproximativ 3 miliarde de lei anul viitor, în comparație cu 14-15 miliarde de lei acum doi an acest lucru fiind posibil datorită scăderii prețurilor pe piață.

Întrebat de ce statul subvenționează factura la curent electric pentru toată lumea, ministrul Energiei a explicat că schema de compensare/plafonare a fost adoptată în perioada crizei energetice pentru a oferi o soluție simplificată. Burduja a evidențiat că există praguri de consum care se pot corela cu veniturile, astfel încât cei cu venituri mai mici să plătescă tarife mai reduse. El a menționat că această schemă a permis pentru cinci milioane de gospodării din România să plătească doar 35 de lei pe lună pentru factura la curent.

Ministrul Energiei a subliniat că intenționează să mențină această stabilitate, oferind consumatorilor o cheltuială predictibilă lunar. Cu privire la durata funcționării acestui mecanism de subvenție din partea statului, Burduja a menționat că legislația stabilește ca acest program să se încheie în martie 2025, iar discuțiile recente la Bruxelles au recomandat o reducere graduală a acestor scheme de compensare până în 2025. El a menționat că ajustările au fost făcute pentru a face schema mai sustenabilă, iar aceasta a fost redusă la 3 miliarde de lei pentru anul viitor.

Burduja a atras atenția și asupra posibilelor repercusiuni ale conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieței energiei. El a subliniat că, în contextul actual, este important ca România să profite de oportunități pentru a asigura predictibilitatea și stabilitatea consumatorilor în privința prețurilor la energie, a mai explicat oficialul la Prima TV.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.