DCBusiness Companii Capitala cumpără de la turci. Sibiu are autobuze produse la București

Capitala cumpără de la turci. Sibiu are autobuze produse la București

BMC autobuz
BMC Truck este un producător de autobuze din România ce a livrat la Sibiu în 2019 un număr de 10 autobuze cu motor Mercedes-Benz. Între timp, Capitala a achiziționat autobuze turcești Otokar.

România produce garnituri de tren și locomotive dar nu este în stare să aibă o producție proprie sustenabilă de autobuze. Majoritatea orașelor mari, inclusiv Capitala preferă mărcile străine.

Singurul proiect românesc, Urban Express Roman nu a avut comenzi din interior mulțumindu-se cu 6 autobuze livrate în Maghreb după care a oprit producția.

BMC Truck este un producător din România cu sediul în București ce a livrat la Sibiu 10 autobuze noi. Ironia este că acestea sunt produse de o companie cu patronat turcesc.

Dacă inițial a fost doar distribuitor al autobuzelor BMC produse în Turcia, acum compania și produce în România. BMC nu a intrat în discuție pentru livrarea de autobuze în Capitală pentru că produce doar autobuze de 12 metri și nu de lungimi variabile cum dorea Primăria. 

BMC produce autobuze cu o lungime de 12 metri, și a mai livrat până acum în Constanța, Târgu-Jiu, Caransebeș, Iași, Sinaia. Prețul variază 158.000 de euro si 170.000 euro/bucata, inclusiv TVA, fiind mai ieftine decât Otokar.

Compania fabrică autobuzele din 2013 și a produs 80 de bucăți comercializând 28. 

Citește și:Autobuzele Otokar, piedică pentru cel mai mare spital din București