DCBusiness Actualitate Stiri BRICS. Brazilia și Africa de Sud cer negocieri de pace între Rusia și Ucraina

BRICS. Brazilia și Africa de Sud cer negocieri de pace între Rusia și Ucraina

Luiz Inacio Lula da Silva, Xi Jinping, Cyril Ramaphosa, Narendra Modi și Serghei Lavrov
Preşedinţii Braziliei şi Africii de Sud, Luiz Inacio Lula da Silva şi Cyril Ramaphosa, au cerut miercuri, la summitul BRICS de la Johannesburg, negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, informează dpa.

Potrivit şefului statului brazilian, BRICS - grupul marilor economii în curs de dezvoltare, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - este un forum important de dialog pentru securitate şi pace, iar războiul din Ucraina, care durează de un an şi jumătate, are repercusiuni globale ce nu pot fi ignorate.

"Nu subestimăm dificultăţile obţinerii păcii, dar nu putem fi indiferenţi la moartea şi distrugerea care au loc în fiecare zi", a spus Lula da Silva.

Ramaphosa a promis că "ţările BRICS vor sprijini eforturile de a pune capăt acestui conflict prin dialog, mediere şi negociere".

Preşedintele sud-african conduce o iniţiativă de pace a Africii, inclusiv eforturi de mediere la Moscova şi Kiev, care nu a dat până acum rezultate, reaminteşte dpa.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, nu a participat fizic la summit, deoarece ar fi putut fi arestat pentru crime de război, pe baza unui mandat al Curţii Penale Internaţionale. El a fost reprezentat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi a intervenit miercuri prin videoconferinţă, invitându-i pe reprezentanţii BRICS la următoarea reuniune a grupului, în oraşul rus Kazan, în octombrie 2024.

Data exactă a următorului summit urmează să fie stabilită prin dialoguri diplomatice, însă Putin a anunţat că anul viitor, sub preşedinţia ţării sale, BRICS va organiza peste 200 de evenimente politice, economice şi sociale.

Reuniunea de la Johannesburg, la care sunt prezenţi - alături de Lula da Silva şi Ramaphosa - preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul indian Narendra Modi, urmează să se încheie joi.

Pe agenda de anul acesta figurează extinderea BRICS prin primirea unor membri noi, însă deocamdată nu s-a convenit asupra criteriilor de aderare. Miercuri, XI s-a pronunţat pentru o extindere rapidă a grupului.

Cu ocazia evenimentului reşedintele Braziliei a cerut din nou crearea unei monede comune a BRICS, apreciind că decontarea în acest fel a tranzacţiilor comerciale între statele membre ar reduce "vulnerabilitatea".

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.