Ajutoarele pentru cei care găzduiesc ucraineni dispar. Cum vor ajunge totuși banii la refugiați

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bani / Foto: DCBusiness
Bani / Foto: DCBusiness

Regulile de acordarea a sumelor de bani pentru refugiații ucraineni se schimbă radical.

La ora actuală, cei care găzduiesc refugiați ucraineni pot deduce o parte din cheltuielile cu cazarea și hrana acestora. 

Printr-un proiect de ordonanță pus recent în dezbatere publică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vrea să schimbe această regulă, iar cei care primesc bani de cazare să fie direct refugiații din Ucraina. Aceștia ar urma să primească lunar 2.000 de lei pentru chirie.

Regulile actuale privind asigurarea cazării refugiaților din Ucraina, prevăzute de OUG 15/2022, urmează să se modifice, potrivit proiectului de ordonanță de la MAI, astfel încât chiar aceștia să primească banii de la stat, nu cei ce-i găzduiesc, ca acum.

Noua formă a OUG 15/2022

Art.I – Articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 27 februarie 2022, cu modificările și  completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (10) se modifică şi va avea următorul cuprins: „……………………………………………………….

„(10) Familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, beneficiază, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutive, de o sumă forfetară în valoare de 2000 lei/lună, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, acordată din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Condițiile și mecanismul de acordare a sumei forfetare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.”

2. La articolul 1, după alineatul (10) se introduc șase noi alineate, alineatele (11)-(16), cu următorul cuprins: „(11) După împlinirea perioadei de 4 luni consecutive, persoanele prevăzute la alin.(10) beneficiază de suma forfetară în valoare de 2000 lei/lună până la finalul anului 2023, acordată din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Condițiile și mecanismul de acordare a sumei forfetare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(12) După împlinirea perioadei de 4 luni consecutive, persoanele prevăzute la alin. (10) care nu sunt încadrate în muncă, au acces gratuit la serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

(13) Sumele forfetare prevăzute la alin.(10) și (11) se acordă pentru fiecare familie sau persoană singură, în cazul în care nu există familie.

(14) Prin familie în sensul alin.(10) se înțelege grupul de persoane format din soți, părinte/părinți și/sau copiii minori ai acestora, precum și persoana care are în creștere și îngrijire unul sau mai mulți copii minori.

(15) Dispozițiile alin. (10) – (13) nu se aplică  persoanelor cazate în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară sau în alte locaţii de cazare stabilite de comitetele judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, precum și persoanelor care solicită ori beneficiază de protecție internațională în România.

(16) Sumele prevăzute la alin. (10) și (11) se acordă în limitele sumelor alocate cu această destinație din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.”

Art. II – (1) Persoanele fizice care au găzduit, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea sumelor privind hrana și cazarea dacă depun cereri în acest sens, potrivit mecanismului de decontare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului  Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cererile prevăzute la alin. (1) se depun în termen de 30 de zile de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. III – (1) În scopul acordării sumelor forfetare prevăzute la art. 1 alin. (10) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, astfel cum a fost modificat și completat prin prezenta ordonanță de urgență, precum și pentru prevenirea acordării de sume forfetare multiple pentru același beneficiar, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă o aplicație informatică pe care o pune la dispoziția autorităților competente stabilite prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. I punctele 1 și 2.(2) Tipurile de date care se introduc în aplicația prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. I punctele 1 și 2

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9722
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9724
USD
Azi 4.5831
Diferența -0.0034
Zi precendentă 4.5865
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9722 RON
USD flag1 USD = 4.5831 RON
GBP flag1 GBP = 5.9672 RON
CHF flag1 CHF = 5.2983 RON
AUD flag1 AUD = 3.0642 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4202 RON
SEK flag1 SEK = 0.4353 RON
XAU flag1 XAU = 403.0756 RON
Monede Crypto
1 BTC = 308714.32RON
1 ETH = 12085.27RON
1 LTC = 322.33RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.55%
6 luni: 5.59%
12 luni: 5.64%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17441.390.20%
BET-BK3270.42-0.08%
BET-EF937.640.24%
BET-FI61167.95-0.42%
BET-NG1228.310.27%
BET-TR38452.230.23%
BET-TRN37376.280.23%
BET-XT1501.620.09%
BET-XT-TR3254.380.11%
BET-XT-TRN3170.040.11%
BETAeRO951.12-0.33%
BETPlus2581.780.17%
RTL38690.230.21%

Comunicate de presa

Bancomat CEC Bank

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant RoPay

CEC Bank lansează serviciul de plăți instant...

Fidelis

FIDELIS, ediția de toamnă a înregistrat record dupã record

A fost cea mai mare sumã investitã, cel mai...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel