Aceste alocații s-au majorat de la 1 ianuarie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani / Foto: DCBusiness
Bani / Foto: DCBusiness

După cum s-a stabilit acum aproximativ un an, din ianuarie 2023, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează anual, automat, cu valoarea anuală a inflației. 

Spre sfârșitul anului 2021 s-a stabilit, prin OUG 126/2021, că, “începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației”.

Dacă ținem cont de numeroasele răzgândiri ale autorităților de la noi, acest termen ar fi putut fi amânat, dar, în urma unei ședințe a coaliției de guvernare ce a avut loc în noiembrie, premierul Nicolae Ciucă a confirmat că măsura se va aplică de la 1 ianuarie 2023.

“Am convenit, de asemenea, ca alocațiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflației”, a declarat, printre altele, premierul la finalul ședinței, indicând astfel că termenul pentru aplicarea măsurii cuprinse în OUG 126/2021 nu va fi schimbat.

Rata medie anuală a inflației este, potrivit ordonanței, indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Dacă din calculul viitor al valorii alocației de stat pentru copii vor rezulta fracțiuni în bani, cuantumul se va rotunji la leu în favoarea beneficiarului. În situația în care, în urma indexării, rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se va menține valoarea în plată.

Pe lângă această măsură, OUG 126/2021 mai stabilește și valorile alocațiilor copiilor pentru acest an. Concret, alocațiile de stat pentru copii sunt acum în valoare de:

600 de lei - pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);

243 de lei - pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);

600 de lei - pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

Citește și:

Cine încasează mai mulți bani de azi. Topul majorărilor de venituri

Guvernul a decis majorarea mai multor venituri ale românilor, majorări care intră în vigoare începând de azi, 1 ianuarie 2023.

Pensii

Din ianuarie 2023, pensiile din sistemul public de pensii se majorează cu 12,5%. Valoarea punctului de pensie se majorează la 1.785 lei, de la 1.586 de lei!

Totodată, pensionarii care au venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi o serie de ajutoare financiare.

În primul rând este vorba despre un ajutor de 1.000 de lei care se acordă în cazul veniturilor mai mici 1.500 de lei inclusiv. 

Un al ajutor este cel de 800 de lei, pentru venituri care se află între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv
 
Un al treilea sprijin se ridică la suma de 600 de lei și care se oferă celor ale căror venituri lunare este intre 2.001 lei si 3.000 lei inclusiv.

Aceste ajutoare pe care statul le va oferi bătrânilor în acest an se vor regăsi trecute pe cupoanele de pensie.

Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9737
Diferența 0.0023
Zi precendentă 4.9714
USD
Azi 4.6664
Diferența 0.0019
Zi precendentă 4.6645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 16-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9737 RON
USD flag1 USD = 4.6664 RON
GBP flag1 GBP = 5.8274 RON
CHF flag1 CHF = 5.1094 RON
AUD flag1 AUD = 3.0251 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3963 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4273 RON
SEK flag1 SEK = 0.4299 RON
XAU flag1 XAU = 352.3272 RON
Monede Crypto
1 BTC = 295465.02RON
1 ETH = 14419.78RON
1 LTC = 368.32RON
1 XRP = 2.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16806.34 -0.60%
BET-BK 3082.13 -0.87%
BET-FI 60032.61 -0.74%
BET-NG 1202.97 -0.44%
BET-TR 34871.13 -0.60%
BET-TRN 34067.39 -0.60%
BET-XT 1433.04 -0.61%
BET-XT-TR 2939.99 -0.61%
BET-XT-TRN 2877.05 -0.61%
BETAeRO 1066.12 -0.02%
BETPlus 2484.53 -0.60%
RTL 36894.47 -0.57%

Comunicate de presa

O linie electrică inedită în România
Kaufland

Programul de 1 Mai şi Paşte al magazinelor Kaufland

Kaufland România anunță programul magazinelor...

Alin Burcea

Alin Burcea este noul președinte ANAT

Aurelian Marin a fost ales prim vicepreședinte...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel