Una dintre cele mai poluante țări face investiții de 20 miliarde de dolari în decarbonizare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto ilustrativ / sursa: Freepik.com
Foto ilustrativ / sursa: Freepik.com

Este vorba despre Indonezia, unul dintre cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume. O parte din bani vor proveni de la statele dezvoltate.

Indonezia a lansat marți un plan de investiții pentru realizarea unei finanțări de 20 de miliarde de dolari promise de creditorii mondiali, conduși de Statele Unite și Japonia, în vederea accelerării decarbonizării sectorului energetic.

În cadrul Parteneriatului Indoneziei pentru o tranziție energetică echitabilă (JETP), țara urmărește să reducă emisiile de dioxid de carbon la 250 de milioane de tone metrice pentru sectorul său energetic până în 2030, față de estimările de peste 350 de milioane de tone în condițiile actuale.

 

De la 12% la 44% în doar 7 ani

 

Indonezia, unul dintre cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră din lume, intenționează să crească ponderea energiei regenerabile în producția sa de energie la 44% până în 2030, de la aproximativ 12% în 2022.

"Trebuie să ne mișcăm rapid, pentru că 2030 este la mai puțin de șapte ani distanță. Parteneriatul trebuie să fie consolidat și accelerat pentru a realiza proiectele prioritare, inclusiv pentru a realiza imediat angajamentele de finanțare", a declarat Erick Thohir, ministrul pentru afaceri de investiții, la lansare.

Experții spun că sunt necesare investiții în valoare de 97,3 miliarde de dolari pentru a atinge obiectivele, inclusiv 66,9 miliarde de dolari pentru 400 de proiecte care trebuie să înceapă până cel târziu în 2030.

Cu toate acestea, unii ecologiști sunt sceptici în legătură cu aceste investiții, ei spun că jumătate dintre fondurile promise vor provenit din finanțări private.

"Acordul cu țările avansate constă doar în împrumuturi de tip business-as-usual?", a declarat Bhima Yudhistira de la think tank-ul Center of Economic and Law Studies.

Acesta este cel mai mare program de acest tip din Indonezia, urmat de cel din Vietnam, în valoare de 15 miliarde de dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.086
Diferența 0.0015
Zi precendentă 5.0845
USD
Azi 4.4037
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.4165
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0860 RON
USD flag1 USD = 4.4037 RON
GBP flag1 GBP = 5.7723 RON
CHF flag1 CHF = 5.4550 RON
AUD flag1 AUD = 2.8555 RON
DKK flag1 DKK = 0.6812 RON
CAD flag1 CAD = 3.1205 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0287 RON
NOK flag1 NOK = 0.4315 RON
SEK flag1 SEK = 0.4605 RON
XAU flag1 XAU = 567.2995 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446089.61RON
1 ETH = 14604.52RON
1 LTC = 458.38RON
1 XRP = 10.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22865.87-0.09%
BET-BK4453.19-0.10%
BET-EF1249.11-0.11%
BET-FI85906.211.08%
BET-NG1710.45-0.25%
BET-TR53101.00-0.09%
BET-TRN51337.74-0.09%
BET-XT1974.59-0.02%
BET-XT-TR4491.21-0.02%
BET-XT-TRN4353.05-0.02%
BETAeRO914.54-0.38%
BETPlus3332.71-0.06%
RTL51273.44-0.11%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel