Trump, atac la vinurile franceze: Intră în SUA pe nimic

trump_fb_31938300
Donald Trump
Donald Trumpintenționează să mărească taxele vamale pentru a corecta o concurenţă a vinurilor franceze față de cele americane.

”Franţa taxează mult vinul, iar noi taxăm puţin vinul francez”, a denunat preşedintele american într-un lung interviu acordat CNBC, difuzat luni.

Vinul francez este reputat ca ”foarte bun”, a comentat locatarul Casei Albe, care nu bea alcool. Însă viticultorii americani se plâng că acesta intră pe teritoriul american ”pe nimic”. ”Nu este drept, vom face ceva în acest sens”, a dat el asigurări.

Donald Trump denunţă neîncetat dezechilibrul schimburilor comerciale ale Statelor Unite cu partenerii lor.

Deficitul cu Franţa se ridica anul trecut la 15,81 miliarde de dolari, cu 3,2% mai mare decât anul precedent. Miliardarul republican denunţa în noiembrie dezechilibrul comercial între cele două ţări la produse viticole, în mesaje postat pe Twitter în care-l viza totodată pe preşedintele francez Emmanuel Macron.

Trump face aceste aceste declaraţii în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) urmează să angajeze negocieri în vederea unui acord comercial. Bruxellesul nu vrea, deocamdată, să includă sectorul agricol într-un tratat.

Actualitate Vezi toate articolele
x close