Tranzacţii de 17,3 milioane de euro, miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti

bursa-noastraa_79204500
BVB
Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de miercuri.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 86,35 milioane de lei (17,36 milioane de euro).

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom - un rulaj de 15,76 milioane de lei, Hidroelectrica - 9,61 milioane de lei, şi Electrica - 8,27 milioane de lei.

Indicele principal BET a urcat cu 0,33%, până la 15.191,31 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,31%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,51%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 1,51%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a câştigat 0,58%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a crescut cu 0,32%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,65%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+9,03%), Armătura (+7,27%) şi Electrica (+5,23%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Condmag (-11,11%), Grupul Industrial Electrocontact (-10%) şi Electromagnetica (-3,81%). 

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele
x close