Rusia, noi AMENINŢĂRI nucleare. Ce anunţă dacă Suedia şi Finlanda aderă la NATO

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com

Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, informează joi Reuters.

Finlanda, care are o frontieră comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, şi Suedia analizează dacă să adere sau nu la NATO. Finlanda va lua o decizie în următoarele câteva săptămâni, a anunţat miercuri premierul finlandez Sanna Marin.

Medvedev a atenţionat că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la NATO, Rusia îşi va întări forţele terestre, navale şi aeriene în regiunea Mării Baltice, pentru a restaura echilibrul militar.

Totodată, el s-a referit în mod explicit la ameninţarea nucleară, afirmând că ar putea să nu mai fie vorba de o regiune baltică "liberă de nuclear", regiune unde se află exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

"Ar putea să nu mai fie vorba despre niciun fel de statut non-nuclear pentru regiunea baltică - echilibrul trebuie restabilit", a spus Medvedev, care a fost preşedintele Rusiei în perioada 2008-2012. "Până astăzi Rusia nu a luat astfel de măsuri şi nu avea de gând să o facă. Dar dacă ni se va forţa mâna, ei bine... reţineţi că nu noi am propus asta", a adăgat Medvedev.

Ministrul apărării din Lituania, Arvydas Anusauskas, a reacţionat joi şi a declarat, la postul lituanian BNS, că Rusia are deja arme nucleare în regiunea baltică şi că acestea au fost desfăşurate în exclava Kaliningrad înainte de actuala criză.

"Actualele ameninţări ruse sunt destul de ciudate, în condiţiile în care, chiar şi fără actuala situaţie de securitate, ştim că ei păstrează arme la 100 de kilometri de frontiera Lituaniei", a spus ministrul lituanian. "Arme nucleare au fost întotdeauna păstrate în Kaliningrad... (iar) comunitatea internaţională, ţările din regiune, sunt perfect conştiente de acest lucru... Ei (ruşii) folosesc aceasta ca pe ameninţare", a adăugat Anusauskas.

Citeşte şi: Putin ajutat de agenți STASI a tras sforile Nord Stream 2. Remușcări tardive în Germania

La rândul său, premierul lituanian Ingrida Simonyte a declarat joi că ameninţarea Rusiei de a-şi întări prezenţa militară, inclusiv nucleară, în regiunea baltică nu este "nicio noutate".

Rusia a declanşat pe 24 februarie o invazie asupra Ucrainei, în care au fost deja ucişi mii de oameni şi care a dus la strămutarea mai multor milioane de persoane şi a generat temeri cu privire o confruntare mai extinsă între Rusia şi SUA.

Vladimir Putin susţine că "operaţiunea militară specială" din Ucraina este necesară pentru că SUA folosesc Ucraina pentru a ameninţa Rusia, iar Moscova este nevoită să reacţioneze împotriva persecutării populaţiei rusofone din Ucraina.

La rândul său, Ucraina spune că luptă împotriva unei uzurpări de teritorii în stil imperialist şi că acuzaţiile lui Vladimir Putin de genocid sunt nişte inepţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291359.37RON
1 ETH = 8596.55RON
1 LTC = 233.30RON
1 XRP = 6.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel