Povestea de success a Dianei Hendricks, cea mai bogată femeie din America

diane-hendricks-0606_95630000
Diane Hendricks / sursa foto: nrca.net
Crescută la o fermă din Osseo, Wisconsin, Diane Hendricks și-a imaginat mereu că în viitor va purta costume, va conduce mașini frumoase și va lucra într-un oraș.

În prezent, femeia în vârstă de 77 de ani are o avere netă estimată la 20,9 miliarde de dolari - aproape dublu față de valoarea declarată în urmă cu doar doi ani.

Afacerista ocupă pentru al șaptelea an consecutiv primul loc în topul Forbes a celor mai bogate femei din America, relatează CNBC.

Ea a strâns cea mai mare parte din averea sa prin firma de produse pentru construcții ABC Supply. Diane Hendricks a creat această companie împreună cu răposatul ei soț, în 1982. Ea deține acum 100% din companie.

ABC Supply a adus venituri de 20,4 miliarde de dolari anul trecut și are peste 900 de sucursale, potrivit Forbes.

La vârsta de 10 ani, Hendricks și-a dat seama că nu este făcută pentru viața la fermă, în schimb, se imagina ”o mașină luxoasă și independentă financiar”, a spus ea.

Ajunsă mamă singură la doar 20 ani, era chelneriță în același timp în care își construia o carieră în domeniul imobiliar, conform declarațiilor sale.

„Atunci am început cu adevărat să mă gândesc la o carieră, o carieră pe care am visat-o întotdeauna să o am, și anume să fiu în afaceri”, a spus Hendricks.

După ce s-a căsătorit cu Ken Hendricks, în anii 1970, cei doi au co-fondat ABC Supply. Compania a ajuns pentru prima dată la vânzări anuale de 1 miliard de dolari în 1998, potrivit site-ului companiei.

Succesul nu a venit fără controverse. În 2016, primul an în care Diane Hendricks a ajuns în fruntea listei celor mai bogate femei din America, Milwaukee Journal Sentinel a relatat că „nu a plătit niciun ban din impozitul pe venitul de stat din 2012 până în 2014”.

Afacerista a cumpărat și a transformat mai multe clădiri istorice și afaceri mai vechi din Beloit, orașul în care își are sediu firma, pe care a cheltuit milioane de dolari, potrivit Forbes.

În 2017, Hendricks a deschis un centru local de cariere pentru a găzdui ateliere pentru elevii din oraș, pe domenii precum IT și construcțiile. Programul urmărea să expună adolescenții la „valoarea unui loc de muncă”, a declarat ea pentru Forbes la acea vreme.

x close