Miliardarul ghinionist. I-au ars două case, alta s-a scufundat

Simona Haiduc |
Data publicării:
Branson, fericit alături de familie
Branson, fericit alături de familie

Bunăstarea materială nu aduce fericire în casa nimănui, afirmă miliardarul american Richard Branson. În diferite perioade ale vieții sale, omului de afaceri i-au ars două proprietăți, iar o vilă plutitoare s-a scufundat.

”Cred cu toată sinceritatea că, de fapt, bunurile materiale nu aduc fericire. Familia, prieteni, sănătate și pasiunea de a face ceva - iată ce este cu adevărat important”, a scris Branson pe blocul site-ului Virgin.

Cu o avere estimată la 4 miliarde de dolari, Branson susține, totodată, că nu și-a dorit niciodată să se îmbogățească. Scopul lui a fost ca, prin ceea ce face, prin business-ul său, să poată schimba lumea, să o facă mai bună. ”De la crearea Revistei studențești, devenită o portavoce a tineretului anilor 1860 și care ridica problema războiului din Vietnam, până la înființarea companiei Virgin Galactic pentru cercetarea spațiului, mereu am încercat să schimb mersul lucrurilor”, a explicat miliardarul.

Citește și La un pas de moarte! Ce a pățit miliardarul Richard Branson

”Din fericire, am înțeles încă din tinerețe că obiectele, bunurile nu înseamnă nimic în viața omului”, a continuat Branson, amintind de vremurile când el și soția lui au locuit pe o casă plutitoare, care s-a scufundat cu tot ce era acolo. ”Am înțeles că, de fapt, singurul lucru pe care l-am pierdut atunci au fost albumele cu fotografii”, a adăugat omul de afaceri american. Ulterior, soții Branson au mai pierdut două proprietăți: una la Londra și alta în Insulele Virgine. Prima a fost distrusă de un incendiu izbucnit din neglijență, a doua a fost lovită de trăsnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența 0.0000
Zi precendentă 5.089
USD
Azi 4.314
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.314
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 379151.74RON
1 ETH = 12694.62RON
1 LTC = 332.37RON
1 XRP = 8.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel