Gabriel Biriș: România pierde 9 miliarde de euro din TVA. ANAF nu știe unde se duc

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Pierderi economice / Foto: Freepik
EXCLUSIV
Pierderi economice / Foto: Freepik

Analistul fiscal Gabriel Biriș a avertizat în cadrul emisiunii moderate de Răzvan Dumitrescu ”Ce se se întâmplă”, că România se pregătește să intre într-o perioadă de inflație suplimentară de 3-4%, cauzată exclusiv de efectele directe ale noilor măsuri fiscale adoptate de Guvern.

TVA mai mare, accize crescute și liberalizarea energiei vor genera o inflație de 3-4% în val direct

Printre factorii menționați se numără creșterea TVA la anumite categorii de produse și servicii, majorarea accizelor la carburanți, alcool și tutun, precum și eliminarea plafonării prețurilor la energia electrică de la 1 iulie: „România riscă o nouă spirală inflaționistă din cauza politicilor fiscale haotice”, a explicat Biriș.

„Vom vedea o inflație de 3-4% doar din aceste măsuri. Cumpărăm aceleași lucruri, dar le plătim cu 30-40 de bani mai mult la fiecare litru de motorină, de exemplu”, a explicat Biriș.

Cascadă fiscală: TVA mai mare și pe accizele majorate

Expertul fiscal a subliniat și efectul de dublă taxare generat de modul în care se aplică TVA-ul în lanțul de prețuri. „Creșterea TVA-ului se aplică inclusiv pe acciza majorată. Asta înseamnă că plătim TVA și pe o taxă mai mare, ceea ce amplifică impactul în buzunarul consumatorului”, a detaliat Biriș.

Un paradox: avem un gap uriaș la TVA, dar nu știm de unde vine

România are în continuare unul dintre cele mai mari „gap-uri de TVA” din Uniunea Europeană, adică diferența dintre TVA-ul teoretic ce ar trebui încasat și cel care ajunge efectiv la buget. Potrivit lui Biriș, în jur de 30% din TVA-ul plătit de români nu mai ajunge în vistieria statului, iar ANAF nu știe cum se compune această pierdere: „Am cerut informații despre structura gap-ului, dar ANAF a răspuns că nu știe. Deși în februarie ministrul Tanczos Barna semna acorduri cu ASE și Banca Mondială ca să afle structura.”

Biriș consideră că actualul moment este o oportunitate de a reduce această pierdere, prin politici fiscale coerente și simplificarea procedurilor.

„Am fost campioni la măsuri aberante și tot nu s-a redus evaziunea”

În ciuda numeroaselor măsuri luate în trecut — blocarea codurilor de TVA, introducerea registrului operatorilor intracomunitari, controale în lanț la firme — România nu a reușit să reducă semnificativ evaziunea. „Alte țări n-au făcut ce am făcut noi. N-au închis firme pentru 5 lei încasare sau pentru că n-au completat un formular. Noi le-am blocat toate codurile de TVA și tot nu am redus evaziunea. Ba dimpotrivă.”

Soluția Biriș: taxare inversă și eliminarea birocrației inutile

Pentru a stopa frauda din lanțul de TVA, Gabriel Biriș susține generalizarea taxării inverse, un sistem în care TVA-ul nu se mai plătește efectiv între firme, ci doar se înregistrează contabil. „În felul ăsta, conducta de bani care circulă între firme se închide, și nu mai e atractivă pentru fraudă. Dar birocrația și mafia se opun — și la Bruxelles, nu doar în România”, a afirmat Biriș, acuzând faptul că sistemul TVA a devenit atât de complicat, încât niciun contribuabil nu se mai poate descurca fără consultanți.

Concluzie: în loc să combată evaziunea, statul recurge la scumpiri

În opinia lui Biriș, România aplică o formulă periculoasă: în loc să combată eficient evaziunea fiscală și să crească gradul de colectare, guvernul recurge la majorări de taxe care lovesc direct în populație și în economie.

„Dacă am fi colectat TVA la nivelul mediei europene, n-ar fi fost nevoie de toate aceste măsuri de austeritate fiscală. Dar pentru asta trebuie să vrei, să știi și să poți”, a conchis el.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0724
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0722
USD
Azi 4.3752
Diferența 0.0094
Zi precendentă 4.3658
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0724 RON
USD flag1 USD = 4.3752 RON
GBP flag1 GBP = 5.8607 RON
CHF flag1 CHF = 5.4419 RON
AUD flag1 AUD = 2.8298 RON
DKK flag1 DKK = 0.6796 RON
CAD flag1 CAD = 3.1833 RON
HUF flag1 HUF = 0.0127 RON
JPY flag1 JPY = 0.0294 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4486 RON
XAU flag1 XAU = 467.9189 RON
Monede Crypto
1 BTC = 522052.98RON
1 ETH = 14918.34RON
1 LTC = 443.12RON
1 XRP = 14.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET19686.941.49%
BET-BK3708.151.03%
BET-EF1068.061.61%
BET-FI62328.190.25%
BET-NG1407.671.08%
BET-TR45665.951.50%
BET-TRN44154.751.50%
BET-XT1671.451.33%
BET-XT-TR3796.221.33%
BET-XT-TRN3679.981.33%
BETAeRO893.51-0.66%
BETPlus2891.241.48%
RTL43694.701.55%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel