Fost președinte, mai sărac cu 40%. Cât i-a mai rămas din avere

dolari_59932700
Nu mai figurează în clasamentul miliardarilor lumii
În iunie 2014, când a preluat președinția Ucrainei, Petro Poroșenko ocupa locul 1284 în topul Forbes al celor mai bogați oameni ai lumii, cu o avere estimată la 1,3 miliarde de dolari. Acum mai are 705 milioane. 

Cu alte cuvinte, pe durata mandatului, capitalul deținut de fostul președinte (începând din 20 mai, Ucraina are un nou lider în persoana lui Vladimir Zelenski, marele învingător al recentelor alegeri) s-a redus cu 40%.

Potrivit agenției Bloomberg, cel mai valoros activ controlat de Poroșenko a fost compania Roshen, important producător de dulciuri, lider pe piața din Ucraina, dar și un jucător important pe piețele din Lituania și Ungaria. Ulterior, întreprinderea a fost încredințată unui fond specializat în managementul afacerilor. 

Citește și Averea din dulap! Trăia cu 200 de dolari pe lună. Nu știa că e bogat!

Dar, dacă în 2012 fabricile holdingului livrau 400.000 de tone de bomboane, producția a scăzut cu 25% în următorii doi ani, continuând să se degradeze pe măsura agravării relațiilor cu Rusia, unul dintre principalii clienți ai companiei. Astfel că încă din martie 2015, Poroșenko a ieșit din clasamentul miliardarilor lumii, averea lui fiind, atunci, evaluată la 750 de milione de dolari.

x close