Finanțări de peste jumătate de miliard de euro la Bursa de Valori Bucureşti

Antonia Popescu |
Data publicării:
Comisia Europeană plăteşte prima cerere de plată a României, de 2,6 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă
Comisia Europeană plăteşte prima cerere de plată a României, de 2,6 miliarde euro, din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a facilitat cu succes finanţări de peste jumătate de miliard de euro doar în primele opt luni ale acestui an, potrivit unui comunicat al BVB.

"Este un semnal extrem de puternic, chiar şi in această perioadă de pandemie, că accesarea unor surse multiple de finanţare, care să includă şi piaţa de capital, face parte dintr-un mix sănătos pentru orice activitate economică. Atât companiile private, cât şi statul român au apelat cu succes la Bursa de Valori Bucureşti, pentru a atrage capitalul atât de vital pentru a mişca economia. Universul investiţional se extinde în mod accelerat pentru investitorii prezenţi pe bursa românească şi a crescut cu peste jumătate de miliard de euro doar luând în considerare listările de acţiuni şi obligaţiuni din primele opt luni. Bursa este în continuă expansiune şi avem semnale încurajatoare din partea intermediarilor autorizaţi că mai mulţi emitenţi se pregătesc să acceseze piaţa de capital", a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Economia României, scădere scădere dramatică în trimestrul al II-lea

Valoarea totală a instrumentelor financiare pe segmentele de acţiuni şi venit fix listate la BVB a ajuns la aproximativ 533 milioane în echivalent euro, de la începutul anului şi până la finalul lunii august. În total, opt emitenţi, printre care şi statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, s-au finanţat cu succes prin emisiuni de instrumente financiare listate pe bursa românească în perioada ianuarie-august 2020.

"Succesul bursei româneşti este reprezentat de acest mix dat de prezenţa emitenţilor mari, cu acţionariat privat sau de stat, dar şi al celor din segmentul IMM, cât şi de apetitul investitorilor români care accesează din ce în ce mai frecvent instrumentele disponibile pe piaţa de capital în căutarea unor plasamente superioare pentru economiile lor. Bursa trebuie să fie o reprezentare a economiei, reprezentare în cadrul căreia acţiunile şi obligaţiunile reprezintă instrumentele financiare de baza. Ne dorim să le oferim investitorilor, existenţi sau potenţiali, posibilitatea de a accesa piaţa de capital în funcţie de profilul lor de risc astfel încât să-şi poată pune în practică diferitele strategii de investiţii", a spus Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.089
Diferența -0.0018
Zi precendentă 5.0908
USD
Azi 4.314
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.3146
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0890 RON
USD flag1 USD = 4.3140 RON
GBP flag1 GBP = 5.8317 RON
CHF flag1 CHF = 5.4821 RON
AUD flag1 AUD = 2.8954 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1554 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0277 RON
NOK flag1 NOK = 0.4316 RON
SEK flag1 SEK = 0.4708 RON
XAU flag1 XAU = 622.5801 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378111.74RON
1 ETH = 12706.74RON
1 LTC = 331.25RON
1 XRP = 8.09RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET24247.430.83%
BET-BK4796.360.77%
BET-EF1319.000.76%
BET-FI91378.010.03%
BET-NG1785.850.75%
BET-TR56781.550.83%
BET-TRN54849.550.83%
BET-XT2093.640.78%
BET-XT-TR4792.680.78%
BET-XT-TRN4642.200.78%
BETAeRO928.360.13%
BETPlus3524.660.80%
RTL54587.550.86%

Opinii

Ionuț Dumitru, analist economic

Ionuț Dumitru: Prognoză a dobânzilor în România. Efecte pentru populație, firme și stat

Dobânzile ar urma să intre pe o traiectorie...

Adrian Negrescu

Adrian Negrescu: Românii nu mai cred în promisiuni și își strâng singuri cureaua

Românii nu mai cred în promisiuni și se...

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel