Fiica lui Vladimir Putin a dat lovitura! Cu ce se ocupă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Aceasta este tânăra despre care se spune că ar fi fiica lui Putin
Aceasta este tânăra despre care se spune că ar fi fiica lui Putin

Maria Voronțova, presupusa fiică a președintelui Vladimir Putin, este coproprietar companiei Nomeko, implicată în realizarea unuia dintre cele mai mari proiecte de investiții private din Rusia. Este vorba despre un centru medical specializat pe lupta împotriva cancerului. Programul este susținut de oameni importanți cu mulți bani din Rusia, valoare lui fiind estimată la 40 miliarde de ruble (peste 600 milioane de dolari).

”Va fi unul dintre cele mai bine dotat centre medicale din lume”, descria, recent, directorul companiei ruse de asigurări Sogaz, Vladislav Baranov, amplul proiect care va prinde viață pe teritoriul regiunii Leningrad. De precizat că unul dintre directorii adjuncți ai Sogaz, care controlează 40% din piața asigurărilor de sănătate din Rusia și care este principalul responsabil de acesti proiect, este nepotul liderului de la Kremlin, Mihail Putin.

În ceea ce privește Nomeko, firma la care lucrează presupusa fiică mai mare a președintelui Rusiei, a fost înființată la începutul acestui an și are sediul chiar în centrul Sankt-Petersburgului, orașul de suflet al liderului de la Kremlin. Într-o foarte scurtă apariție televizată, Voronțova a vorbit despre proiect, afirmând că ”în Rusia va fi creat un centru nuclear al medicinei, unic în lume”. Un apropiat la șefului statului rus a confirmat că tânara este, într-adevăr, fiica mai mare a lui Putin. În rest, presa nu a puțin obține alte informații nici de la Kremlin, nici de la Maria.

Citește și Vladimir Putin a fost întrebat despre succesor. Ce a răspuns

Potrivit datelor din spațiu public, viitorul centru medical este conceput pentru a primi, anual, 20.000 de pacienți și pentru a efectua 10.000 de intervenții chirurgicale. Ceea ce îl face diferite este centrul de terapie protonică, o metodă de vindecare în medicina nucleară, una dintre cele mai moderne direcții în tratamentul afecțiunilor oncologice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 302418.48RON
1 ETH = 14826.56RON
1 LTC = 396.42RON
1 XRP = 2.49RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel