Expert Deloitte: Nimeni nu poate să prevadă ce va urma

Mara Ivan |
Data publicării:
Bursa de Valori București a deschis pe ROȘU ședința
Bursa de Valori București a deschis pe ROȘU ședința

Ne aflăm în mijlocul furtunii şi, deşi am început să ne obişnuim cu noua normalitate, nimeni nu poate să prevadă ce va urma, afirmă Alexandru Reff, country managing partner Deloitte România şi Moldova.

"Suntem în mijlocul furtunii. Am început să ne obişnuim deja cu noua normalitate fără însă să poată cineva să prevadă ce va urma. Tot ce putem să facem în acest context este să urmărim evoluţiile din toate domeniile, să ne pregătim, să luăm decizii rapide pe baza mai multor scenarii pe care cu toţii le avem în lucru şi, în felul acesta, să ne adaptăm în funcţie de cum ne va ghida o realitate care rămâne foarte greu de înţeles şi de prevăzut", a declarat Alexandru Reff, la o videoconfeință de specialitate. 

Acesta a subliniat că există mai multe predicţii cu privire la evoluţia PIB-ului. "Cred că cea mai recentă aparţine Băncii Mondiale care se referă la o contracţie de 5,7% în 2020 şi apoi de o creştere relativ susţinută de 5,4% în 2021. Comisia Europeană furnizase nişte previziuni similare ceva mai devreme. Personal mărturisesc că mă întreb dacă aceste previziuni nu se vor dovedi cumva optimiste faţă de contracţiile mai importante care sunt preconizate în economii mai mature şi mai stabile, în care există spaţiu bugetar mai generos pentru măsuri de stimulare decât în România, unde intensitatea măsurilor de ajutor deja luate, calculate ca procent din PIB, este deocamdată cea mai mică din Europa", a mai spus Alexandru Reff.

Acesta a subliniat că, înainte de apariţia crizei, exista o îngrijorare cu privire la ponderea excesivă pe care o avea consumul ca motor principal de creştere economică a României.

"Eram deja cu toţii îngrijoraţi de ponderea excesivă pe care o avea consumul ca motor principal de creştere economică a României, asta înainte de apariţia crizei. Dintr-odată acest motor se gripează, fiind iniţial afectat sever de restricţiile care au însoţit starea de urgenţă şi acum starea de alertă, dar în opinia mea nu este clar nici în ce măsură acest motor va reporni după eliminarea restricţiilor căci comportamentul consumatorilor nu are cum să nu rămână afectat de incertitudinile privind evoluţia epidemiei, a economiei şi a locurilor de muncă. Este evident că, pe acest fundal, foarte multe investiţii au fost stopate sau în cel mai bun caz amânate şi asta din cauza incertitudinii care este mai păguboasă chiar decât nişte previziuni sumbre, dar clare. Se vorbeşte foarte mult despre o revenire economică în formă de V, care ar fi aşteptată în trimestrele III şi IV, dar apar tot mai multe îndoieli că acesta este scenariul cel mai probabil", a adăugat Alexandru Reff.

Citește și Dobânzi și penalități. Ce intenționează mininsterul de Finanțe

Potrivit acestuia, economiştii Deloitte din Statele Unite estimează o revenire în formă de W, cu o creştere cu adevărat sustenabilă abia din a doua parte a anului 2021.

"Azi dimineaţă, de exemplu, am citit noile predicţii ale economiştilor Deloitte din Statele Unite, care au trecut la a privilegia o revenire în formă de W, cu o creştere cu adevărat sustenabilă abia din a doua parte a anului 2021 - şi asta în principal pe fondul temerilor că al doilea val al epidemiei este tot mai probabil, cel puţin în Statele Unite. În acest context, autorităţile din România susţin ideea unui plan paneuropean de măsuri, pe care Comisia Europeană propune să îl finanţeze prin intermediul unei taxe europene pe cifra de afaceri a companiilor în următorii ani", a subliniat Alexandru Reff.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423268.39RON
1 ETH = 8108.08RON
1 LTC = 381.56RON
1 XRP = 9.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel