Elveția renunță la legendara sa neutralitate în cazul Rusiei

ignazio-cassis_41060100
Ignazio Cassis, președintele Elveției
Elveția renunță la celebra sa neutralitate acum după invadarea Ucrainei de către Rusia și începe să ia măsuri.

Guvernul elvețian a încălcat azi o tradiție de neutralitate înrădăcinată de mult timp și a acceptat să aplice sancțiunile Uniunii Europene împotriva companiilor și persoanelor fizice din Rusia, inclusiv a președintelui Vladimir Putin și a ministrului de externe Serghei Lavrov.

Decizia de luni a guvernului de a aplica sancțiunile cu efect imediat a venit după un weekend în care a fost criticat de politicieni din opoziție și în editorialele din principalele ziare elvețiene, precum și de alte guverne. Vineri, Comisia Europeană a îndemnat Elveția să urmeze exemplul său în ceea ce privește sancționarea Kremlinului, menționând că, deși nu este stat membru al UE, este totuși "parte a Europei".

Măsurile anterioare

Frustrarea față de Elveția a pornit de la decizia sa anterioară de a bloca doar băncile elvețiene să deschidă noi conturi pentru rușii sancționați de UE, dar nu și de a le îngheța pe cele existente. Ministrul economiei, Guy Parmelin, a declarat vineri reporterilor că, deși a înțeles că oamenii ar putea dori ca țara să facă mai mult, tradiția elvețiană de neutralitate și diplomație este veche de zeci de ani și este "respectată și înțeleasă" în UE.

La sfârșitul săptămânii, președintele elvețian Ignazio Cassis a scris pe Twitter că a vorbit cu omologul ucrainean Volodimir Zelenskiy pentru a-și exprima sprijinul și solidaritatea, dar nu a menționat nicio sancțiune. Apoi, luni, Cassis a convocat o conferință de presă pentru a anunța noile măsuri, care, printre altele, vor închide spațiul aerian elvețian pentru toate aeronavele care zboară din Rusia, inclusiv avioanele private care de mult timp transportă oligarhii ruși în și din țară.

Ignazio Cassis și Serghei Lavrov

Băncile cu legături strânse cu Rusia în vizorul BCE

Vântul schimbării

Este o schimbare îndrăzneață pentru guvernul elvețian, care a jucat mult timp un rol neutru în afacerile internaționale. Acesta a găzduit un summit în iunie între Putin și președintele american Joe Biden și apoi discuții între Lavrov și secretarul de stat american Anthony Blinken.

Cassis a declarat luni reporterilor că adoptarea de către Elveția a sancțiunilor nu este o decizie în alb și negru, care să o împiedice să joace un rol de parte neutră în viitor, ci mai degrabă un caz în care se alege unde să se pună accentul.

 "Având în vedere imensa încălcare a dreptului internațional care a avut loc în ultimele zile, guvernul elvețian a pus accentul pe respectarea și protejarea valorilor care stau la baza civilizației noastre", a declarat el.

"Acest lucru nu ne împiedică să jucăm un rol diplomatic. Vom avea întotdeauna nevoie de diplomație. Niciun conflict nu poate fi rezolvat fără diplomație”, a conchis președintele Elveției.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close