Dosar delapidare de la BRD Pensii. Daniel Apostol (ASF): În luna mai am efectuat un control la această societate. Am constatat grave abateri

DCBusiness Team |
Data publicării:
Informatii utile. Foto: Pexels.com
Informatii utile. Foto: Pexels.com

Daniel Apostol, director de comunicare la ASF, a oferit informaţii despre dosarul în care angajaţi ai BRD Pensii sunt cercetaţi pentru delapidare. 

"În primul rând, vă reamintesc că în mijlocul lunii mai am efectuat un control permanent la această societate. Am constatat atunci grave abateri de la reguli de guvernanță corporativă și grave abateri cu privire la evidența situațiilor contabile ale administratorului. Am intervenit, am reacționat prompt, am sancționat întreaga conducere a acestui administrator de pensii private, inclusiv cu retragerea autorizațiilor și cu amendă.

Am sesizat atunci și organele în drept ale statului cu privire la posibile alte încălcări ale legii și iată că se dovedește că s-au constatat și alte abateri grave, care au dus la concluzia că acolo avem de-a face cu o delapidare.

Am cerut reprezentanților acționarilor acestei companii să reîntregească fondurile proprii ale acestui administrator de fonduri de pensii private.

Vreau să precizez că am sancționat fapte care au afectat banii proprii administratorului de fonduri și nicidecum fondul de pensii în sine, ci banii proveniți din comisioanele percepute de aceste firme, fie pe contribuțiile cetățenilor, fie pe administrarea activului net. Fondul de pensii, contribuțiile cetățenilor la fondul lor de pensii privat au rămas, din fericire, neatinse. Nu au avut legătură cu acest act de delapidare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară face controale inopinate, preventive la toți administratorii de fonduri de pensii. În plus, trebuie să vă spun că Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat o decizie importantă, așa cum a fost anunțată inițial de președintele Autorității. Impunem administratorilor să facă publică structura investițiilor, o frecvență lunară și nu trimestrială.

Am transmis un proiect de Ordonanță de Urgență prin care vom elimina comisionul pe contribuțiile făcute de fiecare cetățean la pilonul II, tocmai pentru a realiza un sistem echitabil, și, în același timp, interzicem administratorilor de fonduri de pensii private să investească în active cu grad de risc foarte ridicat, tocmai din dorința și din misiunea Autorității de Supraveghere Financiară de a proteja contribuțiile cetățenilor la fondul de pensii private pilonul II.

Ce garanții avem că astfel de nereguli nu se întâmplă și în altă parte? Avem garanția, și vă rog să aveți această încredere, că Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a sporit activitatea de supraveghere, și-a sporit și activitatea de control.

Avem această misiune de a veghea cu foarte mare atenție la stabilitatea piețelor pe care le supraveghem și, în mod particular, avem misiunea de a contribui, prin activitatea noastră, prin supraveghere și prin control, la protejarea banilor pe care cetățenii îi pun în fonduri de economisire pe termen lung, adică în fonduri de pensii private sau în fonduri de pensii facultative”, a declarat pentru Antena 3 Daniel Apostol, director de comunicare la ASF.

 

Vezi şi: Reacţia BRD Pensii în dosarul de delapidare din conturile fondului privat de pensii

 

BRD Pensii vine cu precizări legate de investigaţia privind cazul de delapidare investigat de autorităţi. Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private se desfășoară în mod normal, transmit reprezentanții companiei într-un comunicat.

„Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de înregistrări contabile legate de conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP). SAFPP a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale și înlăturarea din funcție a Directorului General. Toate autoritățile competente, precum și acționarii și auditorii statutari, au fost sesizați în mod corespunzător.
Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal”, transmite compania.

Precizăm că deținerile participanților la fondurile de pensii Pilon 2 și 3, administrate de SAFPP, precum și activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară și sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost și nu sunt afectate în niciun fel de această situație.

SAFPP și BRD Groupe Societe Generale sunt două entități juridice diferite și niciun angajat al băncii BRD Groupe Societe Generale nu a fost implicat în această situație, mai prrecizează societatea.

Poliția a pus în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj.

În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii fondului privat de pensii au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieșit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte ce au fost reținute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajați din cadrul unei unității bancare și mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reținut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9715
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9707
USD
Azi 4.5614
Diferența -0.0031
Zi precendentă 4.5645
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 19-03-2024
EUR flag1 EUR = 4.9715 RON
USD flag1 USD = 4.5614 RON
GBP flag1 GBP = 5.8088 RON
CHF flag1 CHF = 5.1628 RON
AUD flag1 AUD = 2.9953 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3679 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4309 RON
SEK flag1 SEK = 0.4392 RON
XAU flag1 XAU = 316.4037 RON
Monede Crypto
1 BTC = 297571.82RON
1 ETH = 15471.36RON
1 LTC = 376.91RON
1 XRP = 2.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.97% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.08%
6 luni: 6.10%
12 luni: 6.11%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16347.25 0.62%
BET-BK 3017.97 0.39%
BET-FI 59593.10 0.62%
BET-NG 1175.05 0.81%
BET-TR 33918.60 0.62%
BET-TRN 33136.81 0.62%
BET-XT 1399.18 0.63%
BET-XT-TR 2870.54 0.63%
BET-XT-TRN 2809.09 0.63%
BETAeRO 1087.27 -0.29%
BETPlus 2418.01 0.60%
RTL 35850.36 0.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel