Reacţia BRD Pensii în dosarul de delapidare din conturile fondului privat de pensii

brd_11568700
BRD Pensii vine cu precizări legate de investigaţia privind cazul de delapidare investigat de autorităţi.

Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private se desfășoară în mod normal, transmit reprezentanții companiei într-un comunicat.

„Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de înregistrări contabile legate de conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP). SAFPP a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale și înlăturarea din funcție a Directorului General. Toate autoritățile competente, precum și acționarii și auditorii statutari, au fost sesizați în mod corespunzător.
Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal”, transmite compania.

Precizăm că deținerile participanților la fondurile de pensii Pilon 2 și 3, administrate de SAFPP, precum și activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară și sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost și nu sunt afectate în niciun fel de această situație.

SAFPP și BRD Groupe Societe Generale sunt două entități juridice diferite și niciun angajat al băncii BRD Groupe Societe Generale nu a fost implicat în această situație, mai prrecizează societatea.

Poliția a pus în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj.

În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii fondului privat de pensii au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieșit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte ce au fost reținute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajați din cadrul unei unității bancare și mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reținut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Citeşte şi: Zeci de percheziții într-un dosar de delapidare dintr-un fond privat de pensii

Poliția a pus în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj. Cauza penală privește săvârşirea infracțiunii de delapidare.

În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unități bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieșit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte ce au fost reținute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajați din cadrul unei unității bancare și mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reținut că în perioada 2019-2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a 7 persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiților și ale celorlalte persoane fizice, cât și prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăți pentru achiziții bunuri ori servicii fictive.

Acțiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunității de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului, precum și din partea inspectoratelor de poliţie ale județelor Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea, Argeș și Gorj.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close