Dedeman, despre explozia de la Botoșani: O firmă externă autorizată executa lucrări la reţeaua de gaze

instant_botosani_explozie_011_inquam_photos_denis_grosu_51600200
Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoșani / Foto: Denis Grosu / Inquam Photos
Explozia de la magazinul Dedeman din Botoşani a avut loc în timpul unor lucrări la reţeaua de gaz, susţin reprezentanţii companiei, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit acestora, lucrările erau executate de o firma externă autorizată.

"În momentul exploziei, o firmă externă autorizată desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului. Autorităţile investighează circumstanţele în care aceste lucrări ar putea fi asociate cu producerea exploziei. De asemenea, subliniem faptul că magazinul Dedeman Botoşani respecta toate normele de siguranţă, având toate autorizaţiile şi avizele necesare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Funcţionarea corectă a instalaţiilor de protecţie la incendiu a contribuit la limitarea proporţiilor acestui incident", precizează oficialii magazinului de bricolaj.

Aceştia spun că prioritatea companiei este de a se asigura că toţi cei afectaţi de acest incident primesc îngrijirea şi suportul necesar.

"Colaborăm strâns cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a investiga şi stabili cauzele exacte ale exploziei şi vom reveni cu informaţii oficiale în momentul în care toate anchetele vor fi finalizate", se arată în comunicat.

Explozia urmată de incendiu s-a soldat cu 13 victime. 

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close