Cod roşu de inundaţii pe mai multe râuri din acest judeţ

lukas-hron-shcrz1erlus-unsplash_62090600
După ploile abundente din ultimele zile
După ce, în cursul zilei, Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizare Cod roșu de ploi torențiale și grindină, Institul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis tot o avertizare Cod roșu de inundații pentru același județ. 

Este vorba despre județul Cluj, avertizare fiind valabilă până la ora 21,00 și vizând râuri din bazinele hidrografice Lonea şi Borşa (afluenţi ai râului Someşul Mic).

În avertizarea sa Cod roșu de ploi torențiale și grindină, ANM indicase, printre localitățile vizate de respectele fenomene meteorologice, Chinteni, Borşa, Bobâlna, Panticeu, Corneşti, Aşchileu, Dăbâca, Vultureni şi Recea-Cristur

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe aceste râuri.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic Lonea - bazin amonte confluenţă cu râul Cubleş. 

Alte trei județe sub Cod roșu de furtună

Între timp, ANM emis avertizări nowcasting Cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţele Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud şi Bihor, valabile în următoarea oră.

Potrivit meteorologilor, până la ora 20,30, în judeţul Caraş-Severin, în localităţile Răcăşdia, Sasca Montană, Ciclova Română, Naidăş şi Ciuchici, se vor semnala averse torenţiale, care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice şi grindină. În zona avertizată s-au acumulat cantităţi de peste 40 l/mp, precizează ANM.

Similar, în judeţul Bihor, în localităţile Oşorhei, Ineu, Copăcel, Cetariu şi Săcădat, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină. În zona avertizată s-au acumulat cantităţi de peste 50 l/mp, precizează meteorologii.

De asemenea, până la ora 20:45, în judeţul Bistriţa-Năsăud, în localităţile Maieru, Rodna, Tiha Bârgăului, Lunca Ilvei, Şanţ, Leşu, Ilva Mare, Măgura Ilvei şi Poiana Ilvei se vor semnala averse torenţiale, care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcări electrice şi grindină. În zona avertizată s-au acumulat cantităţi de peste 40 l/mp, precizează ANM.

x close