Câte zile libere mai au românii în 2024 după minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

calendar-zile-libere_43324600
Foto: Pexels.com
Sărbători legale 2024.

După minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, le mai rămân românilor o serie de alte sărbători religioase şi nu numai care sunt stabilite ca zile libere de către Guvern. Iată calendarul zilelor libere:

- 1 Iunie;

- Prima și a doua zi de Rusalii;

- 15 august (Adormirea Maicii Domnului);

- 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României;

- 1 Decembrie;

- Prima și a doua zi de Crăciun

Bugetarii vor avea încă o minivacanţă

Guvernul a stabilit ca zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 să fie zile libere pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și perioade de repaus săptămânal.

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 mai, 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei instituții publice.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului pentru personalul din sistemul bugetar a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile hotărârii aprobate astăzi de Guvern nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 sau participanţilor în aceste procese.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
Actualitate Vezi toate articolele
x close