Cât timp stă pe bursă un jucător vechi de zece ani? O oră sau 24?

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Bursa de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucuresti

Bursa este un subiect care îi atrage pe cei care simt că pot obține profit din acțiuni, având în vedere că randamentul în cazul unui câștig este mai mare decât dobânda la bănci. Un jucător vechi dezvăluie cât timp petrece pe zi pe Bursa de Valori București. 

 Mircea Iliescu este jucător pe bursă de zece ani și spune că nu petrece prea mult timp pe zi pe bursă. Excepția de la regulă o constituie însă piețele Forex.„Timpul pe care trebuie să îl acorzi tradingului depinde foarte mult de segmentul pe care activezi. Dacă alegi piața Forex, poți fi conectat și 24 de ore pe zi. În tranzactactionarea de valute nu există “business hours”. La fel, dacă alegi bursele internaționale unde, practic, te poți “plimbă” pe tot globul: dimineață tranzactionezi în Europa, după-amiză în SUA, iar noaptea – în Asia”, scrie Iliescu pe blogul bvbescu.ro.

„Dacă alegi Bursa de Valori București, așa cum am făcut eu, poți limita timpul pe care trebuie să îl petreci “în Ring”. Având în vedere că BVB este o piață destul de mică, evenimentele sunt și ele puține, iar schimbările majore se produc pe parcursul unei zile doar în situații excepționale. Așadar, este suficient să deschizi în fiecare zi calculatorul în jurul orei 9:30 și să parcurgi câteva publicații online, pentru a verifica ultimele știri. Până în 9:45, când se deschide efectiv piață, poți verifică sentimentul pieței, în funcție de numărul de acțiuni oferite la cumpărare și vânzare pentru companiile de care ești interesat. Pentru asta vei avea nevoie de acces la o platforma online. Până la ora 10:00, vei avea o idee destul de bună despre sentimentul pieței din ziua respectivă. Dacă ziua este calmă, poți liniștit să îți vezi de sarcinile cotidiene. Seară poți verifică cum s-a terminat ziua și în ce stadiu se găsesc acțiunile tale. Mai poți parcurge rapid presă de specialitate și poți face o analiză tehnică sumară a titlurilor pe care le urmărești, pentru a vedea ce spun graficele. Cu puțin antrenament, toate aceste operațiuni nu îți vor lua mai mult de 30-45 minute”, explică Mircea Iliescu pe blogul său.

Citește și: Sectorul bancar, vedeta ședinței de tranzacționare la BVB

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425074.89RON
1 ETH = 8043.41RON
1 LTC = 390.76RON
1 XRP = 9.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17211.920.32%
BET-BK3202.350.23%
BET-EF937.460.34%
BET-FI60394.36-1.07%
BET-NG1242.260.55%
BET-TR37955.170.32%
BET-TRN36892.290.32%
BET-XT1474.160.15%
BET-XT-TR3195.610.15%
BET-XT-TRN3112.780.15%
BETAeRO837.10-0.26%
BETPlus2538.310.31%
RTL38404.590.31%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel