Boloș, pe aceeași voce cu premierul Ciolacu: Aceste beneficii nu mai pot fi acordate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Marcel Boloș și Marcel Ciolacu
Marcel Boloș și Marcel Ciolacu

MInistrul Finanțelor, Marcel Boloș, este pe aceeași lungime de undă cu premisrul Marcel Ciolacu în privința beneficiilor pe care le primesc unii dintre angajații de la stat.

Nu sunt de acord ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Acesta a mers vineri la două trezorerii din Bucureşti, pe fondul protestelor spontane declanşate de angajaţii din Finanţe la nivelul întregii ţări.

"La prima oră am fost acolo, am reuşit să ajung azi la două trezorerii din Bucureşti. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reuşit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor şi să văd cum lucrează, să înţeleg provocările cu care se confruntă şi să împărtăşim câteva zâmbete pe parcurs. Două aspecte au fost de mare interes şi am vrut să fie clare: toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile; niciun angajat nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul. Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a ţării, ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat joi proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Liderii sindicatelor din Finanţe se vor întâlni vineri cu ministrul Finanţelor.

Marcel Ciolacu afirma joi seară că: ”S-a terminat! Eu nu pot să accept ca un bugetar care câştigă peste 2.000 euro, eu, Marcel Ciolacu, să-l alerg prin birou, să-l rog să mai ia şi voucher de vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt pentru cei cu venituri mici. Trebuie să existe o echitate socială”.

Primul ministru a mai explicat că: ”Înţeleg să fii plătit la buget, rezonail, să-ţi poţi susţine familia, echitabil cu munca pe care o depui, dar tu, în comparaţie cu cel de la privat, ai un serviciu mult mai sigur, fiindcă de asta ai mers către zona bugetară. E normal să ai un salariu decent. E normal că, dacă ai un salariu mai mic, statul să vină să-ţi acorde vouchere de vacanţă, normă de hrană. Dar dacă ai venituri de depăşesc preşedintele ţării şi tu eşti bugetar, nu ţi-e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să-ţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretare, ai tot. Dle, eşti director? Domnule, dar nu-i cam mult? Trebuie cineva odată să vină să spună aceste lucruri. Vin şi le spun fără nicio rezervă. Avem cei mai mulţi ordonatori de credite din lume. Nu pot să... fiecare ordonator de credite să aibă în subordine director economic, serviciu de achiziţii publice. Oameni buni, nu desfiinţează nimeni niciun teatru, nicio... Am văzut tot felul de ştiri: aoleu, se desfiinţează bibliotecile, să... Nu poate fiecare bibliotecă, dacă are 12 angajaţi, să fie ordonator de credite. Cuplaţi-vă sub un singur director general care e ordonatorul de credite, fiţi şef bibliotecă...”, a afirmat Ciolacu la Romania TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.1165
Diferența -0.0057
Zi precendentă 5.1222
USD
Azi 4.549
Diferența 0.0121
Zi precendentă 4.5369
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.1165 RON
USD flag1 USD = 4.5490 RON
GBP flag1 GBP = 6.0357 RON
CHF flag1 CHF = 5.4699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9114 RON
DKK flag1 DKK = 0.6857 RON
CAD flag1 CAD = 3.2689 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0313 RON
NOK flag1 NOK = 0.4377 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 486.4063 RON
Monede Crypto
1 BTC = 476226.35RON
1 ETH = 11471.03RON
1 LTC = 461.59RON
1 XRP = 10.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16483.580.97%
BET-BK3095.490.63%
BET-EF900.791.14%
BET-FI57644.590.18%
BET-NG1197.931.05%
BET-TR36349.060.97%
BET-TRN35331.160.97%
BET-XT1411.750.84%
BET-XT-TR3060.310.84%
BET-XT-TRN2980.990.84%
BETAeRO794.86-1.11%
BETPlus2427.820.88%
RTL36865.141.01%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Nu suntem loviți de tsunami, ci de greșelile făcute. Mircea Coșea: ”Am o teamă de viitor”

Profesorul de economie Mircea Coșea a vorbit,...

Adrain Negrescu / Foto: Facebook

”Roșul” de la bursă ar putea fi primul pas. Următorul, deprecierea leului

Analistul financiar Adrian Negrescu a respins...

Profesorul Mircea Coșea / FOTO: Arhivă

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel