România negociază cu Arabia Saudită construcția a două abatoare mari în zona Brăila–Galați. Investiții de 200 de milioane de euro, condiționate de concesiunea Insulei Mari a Brăilei
Într-o ediție specială a emisiunii „Interviurile DC News”, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că România are deja semnate contracte de 2 miliarde de euro prin programul...
Leul s-a apreciat miercuri față de principalele valute, în timp ce gramul de aur a urcat semnificativ, cu aproape 3%, în ton cu tendința internațională care a readus prețul metalului prețios...
Aurul revine peste 4.000 de dolari uncia, după ce a atins minimele ultimelor trei săptămâni. Piețele așteaptă decizia Fed privind dobânda. Ce înseamnă pentru piața românescă.
Administrația președintelui Donald Trump a decis retragerea unei părți din trupele americane dislocate în România, măsură confirmată de MApN și legată de reevaluarea posturii globale a...
OMV Petrom a raportat un profit net de 3,4 miliarde de lei în primele nouă luni din 2025, în scădere cu 13% față de anul trecut, pe fondul prețurilor mai mici la țiței, însă compania a...
Dumitru Chisăliță și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație Romgaz, motivând decizia prin finalizarea procesului de selecție pentru un nou consiliu și...
Miercuri, 29 octombrie 2025, de la ora 13:00, vă invităm la o ediție specială a Interviurilor DC News, unde Florin Barbu, ministrul Agriculturii, va dezvălui perspectivele și planurile pentru...
Cea mai influentă companie de inteligență artificială din lume a făcut pasul decisiv către capitalism. OpenAI a finalizat transformarea din organizație non-profit într-o companie cu scop...
Sectorul industrial românesc s-a dovedit a fi un pilon esențial al economiei naționale în ultimii cinci ani, menținându-și poziția de lider în ceea ce privește profitabilitatea și...
Deși profitul s-a redus considerabil în al treilea trimestru al anului, Mercedes-Benz Group AG mizează pe încrederea investitorilor și anunță un program de răscumpărare de acțiuni în...
Curtea Constituțională a României a decis că Legea darii în plată rămâne în vigoare, confirmând încă o dată că debitorii pot invoca impreviziunea atunci când fluctuațiile valutare sau...
Curtea Constituțională a României a clarificat cine are dreptul la indemnizația de șomaj, respingând o plângere care reclama lipsa de claritate a Legii nr. 76/2002. Judecătorii au decis că...
Sistemul energetic românesc se confruntă cu o lipsă gravă de investiții, iar fără un efort financiar constant de cel puțin un miliard de euro anual, România riscă să rămână în urmă în...
România ar trebui să abordeze riscul unui blackout la fel ca un cutremur sau un conflict militar — ca pe o amenințare reală, nu ca pe o speculație alarmistă, a avertizat Daniela Dărăban,...
Dezvoltatorul imobiliar Nusco Imobiliara, unul dintre cei mai vechi jucători din piața românească de profil, a listat marți, 28 octombrie 2025, o emisiune de obligațiuni corporative garantate,...
Cursul valutar publicat marți, 28 octombrie 2025, de Banca Națională a României arată o evoluție mixtă a leului pe piața valutară. Moneda națională s-a apreciat ușor în raport cu euro și...
Ministerul Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) au anunțat, marți, efectuarea unei noi tranșe de plăți în cadrul programului „Tichetul de energie”,...
Autoritățile din Kazahstan analizează opțiunile privind participațiile deținute de grupul rus Lukoil în principalele proiecte energetice ale țării, după ce compania rusă a anunțat că...
Europol cere o reacție coordonată a Uniunii Europene împotriva falsificării numerelor de telefon. Pierderile globale ajung la peste 850 de milioane de euro pe an.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, marți, suplimentarea cu 45 de milioane de lei a bugetului destinat persoanelor fizice pentru achiziția de autovehicule termice și hibride prin...
Romgaz și OMV Petrom se pregătesc să înceapă, în 2027, exploatarea gazelor naturale din Neptun Deep – cel mai mare proiect energetic offshore din istoria României.
Romgaz a raportat o producție totală de hidrocarburi de 23,96 milioane barili echivalent petrol (bep) în primele nouă luni ale acestui an, în ușoară creștere, cu 0,61%, față de perioada...
Ultima săptămână din luna octombrie aduce mai multe termene importante pentru contribuabilii înregistrați în scopuri de TVA și pentru marii contribuabili, care trebuie să depună o serie de...
Fondul de garantare a depozitelor bancare (FGDB) schimbă modul în care sunt plătite compensațiile către deponenți în cazul închiderii unei bănci. Noul regulament, publicat în Monitorul...
DC Media Group, trust media din care fac parte DC News, DC Business, DC Medical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DC Sport, DCNewsTV și RadioDCNews, va...
Cursul valutar anunțat luni, 27 octombrie 2025, de Banca Națională a României arată o stabilitate generală a leului, cu mișcări minore față de cotațiile de vineri, 24 octombrie....
Economia României a intrat într-o fază de stagnare în al treilea trimestru al anului 2025, potrivit celui mai recent Raport macroeconomic publicat de Confederația Concordia, care oferă o imagine...
Organizația EuroCommerce, care reprezintă interesele comercianților și distribuitorilor europeni, a lansat un set de recomandări juridice adresate instituțiilor UE și guvernelor naționale,...
Firmele care se înregistrează în scopuri de TVA vor primi certificatul direct în Spațiul Privat Virtual (SPV), fără drumuri la ghișeu, potrivit unui proiect de Ordin publicat săptămâna...
Uniunea Europeană pregătește o nouă strategie pentru a-și elimina dependența de China în privința materiilor prime esențiale industriei europene – de la automotive și apărare la...
Între 21 și 27 octombrie 2025, prețurile carburanților din București au înregistrat o ușoară creștere la benzină, în timp ce motorina a rămas aproape neschimbată, potrivit datelor...
România a început săptămâna cu unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Uniunea Europeană, potrivit datelor pentru luni, 27 octombrie 2027. Pe piața spot, energia s-a...
Criza metalelor rare a căpătat o nouă dimensiune geopolitică. Sub pretextul unui control mai strict al exporturilor, China obligă statele importatoare — inclusiv Germania, SUA, Japonia și...
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara, la Digi 24, că Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) nu va fi majorată în 2026, iar nici alte taxe nu vor crește, subliniind însă că menținerea...
Comisarul european pentru energie vine la București pentru reuniunea CESEC. Jorgensen discută cu premierul Ilie Bolojan și cu oficialii din energie despre reducerea dependenței de combustibilii...
Orice român își poate vedea astăzi istoricul medical complet — analize, consultații, internări, rețete compensate — fără să mai ceară dosare tipărite sau să meargă la medicul de...
Prețul energiei pe piața pentru ziua următoare a coborât sâmbătă sub pragul de 500 lei/MWh, potrivit datelor OPCOM, însă ieftinirea de pe bursă nu se vede în facturile consumatorilor, care...
Un proiect de lege depus la Senat care ar urma să introducă reguli de „securitate cibernetică” pentru instalațiile de energie regenerabilă, a stârnit un val de reacții dure. Asociația...
În timp ce România numără leii din buget, iar firmele și populația se sufocă sub taxe tot mai mari, senatorii și deputații au găsit o urgență legislativă de prim rang: să se scutească...
Într-un an în care incertitudinea economică persistă, vânzările de parfumuri de lux au devenit un barometru surprinzător al optimismului. Așa-numitul „Fragrance Index”, echivalentul...
Prețul cafelei Arabica a depășit joi pragul de 4,30 dolari pe livră, apropiindu-se de recordul istoric atins în februarie, după o creștere de peste 50% din august până acum. Piața mondială...
Prețul energiei electrice în România a ajuns joi, 23 octombrie 2025, la 0,112 euro/kWh, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa. Țara se află la egalitate cu Ungaria, Austria și...