Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va fi coordonată de Ministerul Finanţelor în privinţa activităţilor specifice, însă activitatea de control rămâne în gestiunea ANAF, a...
Creşterea economică a României este în decelerare iar investiţiile au scăzut cu 30% în primele cinci luni, astfel că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune, a declarat...
Bursele mondiale ating niveluri record, iar dolarul slăbește pe fondul datelor moderate despre inflație și așteptărilor privind o reducere a dobânzii Fed, transmite Reuters.
Proiectul de dezvoltare a aplicaţiei "Radarul Balastierelor" este implementat conform graficului şi etapelor stabilite, iar elaborarea unui calendar distinct pentru punerea în funcţiune, cu...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu schimburi în valoare de 59,919 milioane de lei (11,822 milioane de euro).
Dolarul s-a depreciat marți în raport cu euro, după ce datele au arătat că prețurile de consum din SUA au crescut moderat în iulie, menținând în picioare scenariul unei reduceri a dobânzii...
România a renunţat la un orizont de trecere la euro în momentul în care a renunţat la o ţintă fiscal-bugetară, iar decizia a fost una politică, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii...
Luând act de dezbaterile publice care au loc referitoare la Pilonul II de pensii, Federaţia Naţională a Pensionarilor din România - FNPR - a decis să-şi facă cunoscută următoarea opinie...
În doar opt zile, ediția FIDELIS desfășurată între 1 și 8 august 2025 a atras capital de peste 1,5 miliarde lei, prin 17.293 de ordine de subscriere, confirmând interesul ridicat al...
Constanţa îşi consolidează poziţia de lider energetic regional prin investiţii integrate în producţia de energie curată şi infrastructură modernă, consideră ministrul Energiei, Bogdan...
Măsurile privind reforma administraţiei locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei, a declarat ministrul Dezoltării,...
Concursul și numirea recentă a noilor membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au readus în atenția publică probleme grave ale cadrului legal actual,...
Camera Consultanților Fiscali a identificat un pericol apărut ca efect al modificărilor legislative privind indemnizațiile de concediu medical. Practic, companiile ar putea să plătească...
În primele șapte luni din 2025 românii au comandat de pe eMAG aproape jumătate de milion de produse pentru pisici. Peste 50% dintre clienții eMAG care cumpără produse pentru pisici sunt femei...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care East Grain SA intenţionează să preia Grupul Maragro, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
În plin sezon de modificări legislative din partea Ministerului Finanțelor, reglementarea sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2025 s-a lăsat așteptată, explică, într-o analiză,...
Aurul şi-a extins creşterea după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că l-a ales pe Stephen Miran, preşedintele consilierilor economici, pentru un post de guvernator în Consiliul...
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale este parte integrantă a sistemului de protecție socială gestionat de Casa Națională de Pensii Publice, transmite instituţia.
Producătorii de aeronave din Rusia au livrat, în primele șapte luni ale acestui an, doar un singur avion comercial din cele 15 planificate, potrivit datelor companiei elvețiene de analiză...
OpenAI a lansat joi modelul GPT-5, cea mai recentă și mult așteptată versiune a tehnologiei de inteligență artificială care a contribuit decisiv la transformarea afacerilor și culturii...
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte Ion Iliescu a fost ridicat, joi dimineaţa, de pe catafalc şi purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni.
Trei din patru români care își vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Turcia și Italia iar 54,5% au ales ca mijloc de...