Apartamentele înalte - unele cu vedere panoramică la peisajul tropical al orașului Singapore - sunt aerisite, pline de lumină și suficient de spațioase pentru a crește confortabil o familie. Sunt, de asemenea, unități de locuințe publice și, timp de decenii, au fost în mod categoric accesibile, oferind Singapore o rată de invidiat a proprietarilor de locuințe, notează The New York Times.

Acum, însă, cel puțin câteva dintre apartamente sunt vândute la un preț care ar fi fost de neconceput nu cu mult timp în urmă: peste 1 milion de dolari.

"Sunt trist să văd acest lucru - pentru că locuințele publice trebuie să fie egale cu accesibilitatea", a declarat Liu Thai Ker, urbanistul care are o mare parte din meritul de a fi creat abordarea lăudată de întreaga lume în ceea ce privește locuirea cetățenilor săi.

Acum în vârstă de 86 de ani, Liu este considerat arhitectul Singapore-ului modern datorită rolului său de a supraveghea dezvoltarea a aproximativ jumătate din cele peste un milion de apartamente care alcătuiesc locuințele publice din micul și excepțional de prosperul oraș-stat de 5,6 milioane de locuitori.

Dar în anii 1960, situația economică a țării era cu totul diferită. Era unul dintre cele mai sărace orașe din Asia de Sud-Est, unde trei din patru locuitori trăiau în mahalale supraaglomerate și murdare, în case dărăpănate cu pereți de tablă.

La acea vreme, Liu lucra în biroul din New York al arhitectului I.M. Pei. El absolvise recent Universitatea Yale cu un master în planificare urbană.

"După patru ani, am simțit că America chiar nu avea nevoie de mine, avea mult prea mulți arhitecți", a spus el. "Așa că am început să mă gândesc să mă întorc".

S-a întors în 1969, acceptând un post de șef al unității de proiectare și cercetare din cadrul Consiliului pentru Locuințe și Dezvoltare din Singapore.

Una dintre sarcinile sale principale era să creeze "orașe noi", sau centre urbane planificate, pentru Singapore, chiar dacă nimeni nu putea explica cum ar arăta acestea. Așa că a trebuit să se descurce.

Cu ajutorul unor cercetări, a decis că noul Singapore ar include cartiere autosuficiente, cu școli, magazine, standuri de mâncare în aer liber și locuri de joacă.

De asemenea, arhitectul a vrut să evite tipul de locuințe publice pe care le văzuse în Statele Unite și în Europa, unde apartamentele se confruntă unele cu altele, cu un coridor central cu puțină lumină. Oamenii cu venituri mici locuiau umăr la umăr, creând ceea ce el a numit " o concentrare a sărăciei".

De asemenea, a dorit să stimuleze un sentiment de comunitate în rândul rezidenților. Pentru a-și da seama cum să facă acest lucru, a cerut sociologilor să estimeze câte familii ar trebui să locuiască în apropiere pentru a maximiza interacțiunile sociale. Răspunsul a fost între șase și opt, astfel încât fiecare coridor să împartă între șase și opt unități; în acest fel, vecinii ar putea să se amestece.

Pe măsură ce locuințele publice care urmau viziunea sa începeau să fie construite - și succesul lor să fie recunoscut - Lee Kuan Yew, primul prim-ministru al Singapore, i-a dat domnului Liu un obiectiv ambițios: să reinstaleze pe toți cei care mai locuiau în mahalale până în 1982.

Până în 1985, practic fiecare locuitor din Singapore avea o casă.

"Obișnuia să-mi spună că simptomele unui oraș înapoiat sunt: unu, oamenii fără adăpost; doi, ambuteiajele; trei, inundațiile; și patru, aerul poluat", a spus Liu despre Lee Kuan Yew, părintele fondator al Singapore.

În Singapore condus de dl Lee - care a fost atât criticat pentru suprimarea libertăților, cât și sărbătorit pentru transformarea țării într-o putere economică globală - locuințele publice aveau ca scop promovarea agendei guvernului său, precum și punerea unui acoperiș deasupra capului oamenilor.

Guvernul fixat aceste apartamente la prețuri accesibile de politicile sale pro-familie, de sprijinul acordat Partidului Acțiunii Populare, aflat la putere, și de continuarea integrării.

În 1989, cu un an înainte de a demisiona din funcția de prim-ministru, guvernul domnului Lee a adoptat o politică care prevedea ca fiecare bloc sau cartier să aibă un amestec echilibrat al principalelor grupuri etnice din oraș - chinezi, malay și indieni. Scopul era de a preveni apariția enclavelor rasiale.

Urbanistul a declarat că a susținut ideea integrării din cauza conflictelor rasiale violente care au avut loc în jurul momentului în care Singapore a devenit independent, în 1965.

"În Occident, experții au condamnat acest lucru ca fiind inginerie socială, deoarece se intervine în libertatea indivizilor", a spus dl Liu. "Dar noi am făcut asta - și am reușit".

Liu avea 6 ani când a ajuns în Singapore în 1944 din Malaezia. Tatăl său, Liu Kang, a fost un artist de succes în Shanghai care a fugit în Malaezia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

După ce mama sa i-a cerut să studieze arhitectura pentru a ajuta familia să câștige bani, domnul Liu a obținut o bursă și s-a înscris la un curs part-time la Universitatea New South Wales din Australia, unde a lucrat și a studiat în același timp. A absolvit cu mențiune de primă clasă.

Arhitectul s-a îndreptat apoi spre Yale, unde, după absolvire, i s-a oferit posibilitatea de a merge la Harvard pentru a studia în continuare designul urban sau de a lucra cu I.M. Pei. A ales cea de-a doua variantă.

A fost o piatră de hotar crucială în viața sa. De la dl Pei, dl Liu a învățat importanța "fluxului" și a "armoniei" în proiectarea clădirilor, a spus el, concepte pe care le-a pus în practică în Singapore.

Din 1989 până în 1992, dl Liu a fost director executiv și planificator șef al Autorității de Reamenajare Urbană din Singapore. În 1991, el a creat "Concept Plan", împărțind Singapore în cinci regiuni, făcând din fiecare dintre ele un mic oraș de sine stătător, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să părăsească o zonă pentru a merge la cumpărături sau pentru a merge la medic.

"Nivelul de confort pe care îl experimentăm astăzi în Singapore se datorează în mare parte doctorului Liu și echipei sale", a declarat Heng Chye Kiang, profesor al rectorului la Colegiul de Design și Inginerie de la Universitatea Națională din Singapore.

După ce a părăsit sectorul public, dl Liu a lucrat în domeniul planificării urbane în aproximativ 60 de orașe chineze, inclusiv în Fuzhou, unde a întâlnit cel mai înalt oficial local, un bărbat pe nume Xi Jinping. Domnul Xi i-a cerut să proiecteze aeroportul din Fuzhou, proiect pe care domnul Liu l-a refuzat inițial deoarece nu mai făcuse un aeroport înainte.

Câteva luni mai târziu, domnul Xi, viitorul lider al Chinei, a venit în Singapore și i-a cerut domnului Liu să se răzgândească, potrivit domnului Liu. De data aceasta, acesta a fost de acord.

La 79 de ani, dl Liu și-a deschis propria firmă de consultanță și acum oferă consultanță în domeniul planificării urbane pentru Fiji și pentru guvernele din Sichuan și Guangdong din China. Lucrează cinci zile pe săptămână, ceea ce, spune el, "încetinește procesul de îmbătrânire a creierului și a corpului meu".

Dl Liu a declarat că una dintre sarcinile sale principale atunci când lucra pentru guvern în domeniul locuințelor publice era să se asigure că prețurile "vor crește, dar încet", astfel încât proprietarii să simtă că sunt "în posesia a ceva cu valoare comercială". Dar a vrut, de asemenea, să se asigure că prețurile nu cresc prea repede pentru a "face locuințele publice inaccesibile".

Chiar dacă prețurile record de pe piața secundară au sporit anxietatea cu privire la creșterea costurilor de trai în Singapore, unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, locuințele publice rămân în general accesibile - cel puțin pentru cei care se califică pentru subvențiile guvernamentale pentru a cumpăra unități.

În prezent, aproape 80% dintre locuitorii din Singapore locuiesc în locuințe publice, iar aproximativ 90% dintre unități sunt deținute în baza unui contract de închiriere pe 99 de ani.

Într-o declarație, Consiliul pentru Locuințe și Dezvoltare din Singapore a declarat: "Guvernul își menține angajamentul de a se asigura că locuințele publice rămân accesibile pentru singaporezi". Apartamentele de un milion de dolari vândute pe piața secundară, au declarat oficialii guvernamentali, reprezintă o fracțiune minusculă din totalul tranzacțiilor; până în luna mai, 54 de astfel de apartamente au fost vândute pentru mai mult de un milion de dolari.

Familiile care cumpără pe piața secundară primesc subvenții pentru locuințe de până la aproximativ 60.000 de dolari, dar trebuie să respecte un plafon de venit.

Începând cu a doua jumătate a acestui an, persoanele singure cu vârsta de 35 de ani sau mai mult vor fi eligibile pentru a cumpăra un apartament cu o cameră de la guvern în orice locație; înainte de noua regulă, acestea erau restricționate la anumite zone.

Dl Liu a declarat că modelul din Singapore ar putea fi reprodus în alte țări, dar a recunoscut că drumul său a fost netezit de aplicarea de către guvern a unei legi care îi permite să cumpere terenuri la prețul pieței, ceea ce i-a facilitat obținerea de parcele pentru dezvoltare.

"Majoritatea celorlalte țări democratice vor avea dificultăți în a face acest lucru, deoarece proprietarii de terenuri vor protesta", a spus dl Liu.

Întrebat despre eventuale regrete, dl Liu a menționat două: ar fi trebuit să creeze piste de biciclete pentru oraș, a spus el, și "să păstreze câteva hectare de barăci de ocupanți ilegali cu drumuri de pământ și așa mai departe pentru ca generația tânără să le vadă".

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.