În cât timp te poate executa silit ANAF. Cum demarezi medierea

anaf_14850800
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
ANAF Iași a dat publicității recent un material informativ cu privire la condițiile în care se poate începe executarea silită a contribuabililor.

Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenția de a demara procedura de mediere, se continuă măsurile de executare silită.

Cu alte cuvinte Contribubilii pot fi executați silit dacă nu se stinge debitul în 15 zile de la comunicarea somației iar executarea silită începe prin comunicarea somației.

Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

Documentul cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, următoarele:

- numărul dosarului de executare,

- suma pentru care se începe executarea silită,

- termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu,

- indicarea consecințelor nerespectării acesteia,

- posibilitatea de a intra în procedura de mediere.

Citește și: ANAF, clarificări. Ce obligații ai când ai venituri din jocuri de noroc sau premii

În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somației, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituția publică respectivă prin care se certifica că sumele sunt certe, lichide și exigibile.

Nu sunt considerate sume exigibile sumele aflate în litigiu.

Urmărirea imobilului, în baza somației, se notează la cererea organului fiscal în cartea funciară, asupra bunurilor imobile ale debitorului, indiferent de modalitatea dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmășie sau coproprietate.

Procedura de mediere

În vederea realizării procedurii de mediere, debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenția sa în termen de 15 zile de la primirea somației. La notificare se anexează documente și informații care să susțină situația sa economică și financiară.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close