Potrivit oficialului american, în virututea unui acord încheiat între constructorul de automobile şi diplomaţiaamericană, VW nu va mai avea decât activităţi foarte restrânse înIran, din motive umanitare. Potrivit Bloomberg, Volkswagen şi-a abandonat proiectul, anunţat în iulie 2017, de a vinde din nou vehicule în Iran, după 17 ani de absenţă.
În mai, preşedintele Donald Trump s-a retras din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, semnat la 14 iulie 2015 de Teheran şi şase mari puteri ale lumii: SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania.
Trump a criticat constant acordul, în care se promite ridicarea sancţiunilor impuse Teheranului în schimbul încetării de cătreIrana eforturilor sale de dezvoltare a armelor nucleare. AGERPRES