DCBusiness Companii UE investighează 20 de companii aeriene europene pentru practici de greenwashing

UE investighează 20 de companii aeriene europene pentru practici de greenwashing

Avion / sursa foto: Freepik.com / @vecstock
Air France, subsidiara sa din Olanda KLM, Scandinavian Airlines, cât și alte companii aeriene din cadrul Lufthansa Group, se numără printre cei 20 de transportatori investigați de Uniunea Europeană pentru posibile practici de "greenwashing".

Greenwashing-ul constă în promovarea unor practici ecologice din partea companiilor, care, în fapt, sunt inexistente.

UE a declarat că liniile aeriene trebuie să precizeze în ce măsură afirmațiile privind combaterea emisiilor de CO2 ale aeronavelor - fie prin compensarea acestora cu proiecte ecologice, fie prin utilizarea de combustibili sustenabili - pot fi susținute de dovezi științifice solide.

Companiile aeriene ale grupului Lufthansa care fac obiectul investigației sunt Brussels Airlines, Lufthansa, SWISS, Austrian Airlines, Air Dolomiti și Eurowings, a declarat joi grupul, în timp ce un purtător de cuvânt al Air France-KLM a confirmat că și grupul face parte din investigație.

Transportatorul nordic SAS a confirmat, de asemenea, că a primit o scrisoare din partea autorităților UE.

Grupul industrial Airlines for Europe (A4E) a declarat că recunoaște importanța unor informații clare despre sustenabilitate, dar că reglementările actuale din UE "variază semnificativ de la o țară la alta și sunt încă în evoluție".

Nu este clar ce alte companii aeriene sunt investigate. UE a declarat că nu va dezvălui numele cât timp investigațiile se află într-o etapă preliminară.

Cu toate acestea, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC), care a avertizat UE cu privire la practicile de greenwashing, a declarat că a vizat următoarele 17 companii aeriene în plângerea sa: Air Baltic, Air Dolomiti, Air France, Austrian, Brussels Airlines, Eurowings, Finnair, KLM, Lufthansa, Norwegian, Ryanair, SAS, SWISS, TAP, Volotea, Vueling și Wizz Air.

Nu este clar cât de mult se potrivește lista BEUC cu cea a UE, care conține alte trei companii aeriene.