Casa Naţională de Pensii Publice vine cu precizări importante pentru români privind schimbările care au loc de la data de 1 iulie 2026.
CNPP anunţă că, în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 360/2023, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ încheiat în baza art. 6 alin. (2) și alin. (3) din lege este 4.050 lei, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2025.
Citiţi şi: Lovitură pentru retragerile de numerar din firme. Legea care rescrie complet regulile
Începând cu data de 1 iulie 2026, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socialǎ încheiat în baza art. 6 alin. (2) și alin. (3) din lege este 4.325 lei, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aplicabilă de la această dată.
Tot începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră."
Întrucât potrivit prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cuantumul indemnizației pentru însoțitor în cazul pensiei de invaliditate gradul I reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu data de 1 iulie 2026 indemnizația de însoțitor va fi de 2.163 lei, explică CNPP.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 8/2006, republicată, cu modificările ulterioare, indemnizația lunară reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăși două salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată. În consecință, indemnizația acordată în temeiul Legii nr. 8/2006 (uniunile de creație) nu poate depăși suma de 8.100 lei în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026, respectiv suma de 8.650 lei începând cu data de 1 iulie 2026, se mai arată în comunicatul Casei Naţionale de Pensii Publice.