Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, în vederea acumulării necesarului pentru consum propriu și livrării surplusului energetic în rețeaua națională a fost publicat, săptămâna aceasta, în Monitorul Oficial.
Solicitanți eligibili și cuantumul finanțării
Este eligibil în cadrul programului solicitantul, persoană fizică, care are calitatea de prosumator. Finanțarea acordată de AFM este de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclusă, și se acordă exclusiv pentru cheltuielile eligibile prevăzute de ghid. Diferența dintre valoarea totală a proiectului și finanțarea acordată de AFM reprezintă contribuția proprie a beneficiarului.
În cadrul programului, standardul de cost maxim eligibil este de 1.500 lei/kWh capacitate de stocare instalată, TVA
inclusă.
Criterii de eligibilitate ale solicitantului în vederea obținerii finanțării
Beneficiază de finanțare solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții la momentul înscrierii în aplicație:
a) are calitatea de prosumator;
b) nu utilizează energia electrică aferentă locului de consum și de producere deservit de sistemul de stocare pentru
desfășurarea unor activități economice/profesionale; în situația în care la locul de implementare se desfășoară astfel de activități, consumul de energie electrică aferent acestora este contorizat separat de consumul casnic;
c) nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care își are domiciliul, precum și, după caz, la bugetul local al unității administrativteritoriale în care se implementează proiectul;
d) se asigură că, pentru aceleași cheltuieli eligibile aferente sistemului de stocare pentru care solicită finanțare în cadrul prezentului program, nu a beneficiat și nu beneficiază de finanțare din alte fonduri publice, naționale sau europene, și se obligă să nu solicite și să nu obțină o altă finanțare publică pentru aceleași cheltuieli, astfel încât să fie evitată dubla finanțare.
Solicitanții completează cererea de finanțare descărcată din aplicația informatică, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 și își asumă declarațiile cuprinse în aceasta prin bifarea câmpurilor corespunzătoare din aplicație. Cererea de finanțare astfel completată este valabilă fără semnătură
Criteriile de eligibilitate ale proiectului și cerințele tehnice
Este eligibil proiectul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) se implementează pe teritoriul României;
b) are ca obiect achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a unui sistem de stocare a energiei electrice cu o
capacitate de minimum 10 kWh, destinat stocării energiei electrice produse de un sistem de panouri fotovoltaice racordat la rețeaua electrică de distribuție;
c) sistemul de stocare achiziționat în cadrul proiectului este nou;
d) sistemul de stocare este compatibil, din punct de vedere tehnic, cu sistemul de panouri fotovoltaice pe care îl deservește;
e) sistemul de panouri fotovoltaice este prevăzut cu invertor hibrid compatibil cu sistemul de stocare sau, în cazul în care acesta nu este prevăzut cu un astfel de invertor, proiectul nclude achiziționarea și instalarea acestuia;
f) sistemul de stocare deservește exclusiv locul de consum și de producere pentru care solicitantul are calitatea de prosumator;
g) sistemul de încărcare/descărcare permite încărcarea automată a sistemului de stocare din surplusul de energie
electrică produs de sistemul de panouri fotovoltaice pe care îl deservește.
Sistemul de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile trebuie să respecte următoarele condiții minime:
a) să aibă o capacitate de minimum 10 kWh;
b) să utilizeze tehnologie Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion sau alte tehnologii echivalente care nu conțin plumb; sistemele de
stocare bazate pe acumulatori cu plumb-acid, indiferent de tehnologia constructivă utilizată, nu sunt eligibile;
c) să beneficieze de o garanție de minimum 5 ani;
d) să asigure minimum 5.000 de cicluri de încărcaredescărcare;
e) să fie prevăzut cu un sistem de gestionare a bateriei: sistemul de stocare trebuie să fie prevăzut cu un sistem de
gestionare a bateriei (BMS), care să monitorizeze cel puțin temperatura, tensiunea, curentul maxim de încărcare și curentul maxim de descărcare; sistemul BMS trebuie să comunice cu sistemul de încărcare/descărcare și să permită reducerea puterii ori oprirea încărcării sau descărcării, în vederea protejării sistemului de stocare.
Componentele sistemului vor fi certificate de un organism acreditat în conformitate cu SREN/ISO 17065.