DCBusiness Companii Prețurile biletelor de avion au explodat în Rusia

Prețurile biletelor de avion au explodat în Rusia

Biletele de avion s-au scumpit

Un zbor direct de la Moscova spre Erevan acum a ajuns să coste chiar și 200.000 de ruble dar astfel de bilete nu se prea mai găsesc.

Zborurile indirecte care sunt ceva mai ieftine, abia se mai găsesc, atât către Erevan, Istanbul sau Tbilisi.

Spațiul aerian din jurul Rostovului și Voronej-ului este închis din cauza revoltei luptătorilor Wagner.

Rușii care au bani par că nu vor să mai stea în țara lor în condițiile în care situația devine din ce în ce mai tulbure în Rusia mai ales după ce Evgheni Prigojin a declanșat revolta împotriva conducerii armatei și a plecat de pe frontul din Ucraina și acum se îndreaptă către Moscova.

Putin îl acuză acum pe fostul lui apropiat de trădare și a promis că Prigojin va fi pedepsit exemplar.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.