DCBusiness Actualitate Stiri Mesaj dur de la Bruxelles: România nu-și mai permite să negocieze dezbinată

Mesaj dur de la Bruxelles: România nu-și mai permite să negocieze dezbinată

Victor Negrescu
România trebuie să obțină cel puțin 60 de miliarde de euro din viitorul buget al UE, avertizează Victor Negrescu.

România trebuie să obţină, în viitorul cadrul financiar multianual, o alocare financiară din fonduri europene, comparativ egală cu cea din prezent, de 60 de miliarde de euro, altfel ar putea deveni un risc major pentru dezvoltarea economică a ţării, a afirmat, miercuri, vicepreşedintele Parlamentul European, Victor Negrescu, la un eveniment de specialitate.

"Trebuie să ne asigurăm că România are în continuare o alocare financiară din fonduri europene, comparativ egală cu ceea ce primim în prezent. În propunerea Comisiei Europene se vorbeşte de 60 de miliarde de euro. Este o sumă, dacă ne raportăm la inflaţie, la evoluţiile preţurilor, similară cu fondurile pe care le primim în actualul cadrul financiar multianual. Mai puţin de 60 de miliarde de euro ar putea deveni un risc major pentru dezvoltarea economică a României. Aşa că trebuie să ne luptăm pentru a menţine cel puţin această alocare financiară. Trebuie să ne asigurăm că fondurile de dezvoltare locală, fondurile de coeziune sunt menţinute într-o proporţie similară şi că nu devine accesarea acestor resurse prea complexă prin condiţionarea accesării acestor fonduri de noi reforme care s-au dovedit şi în ultimii ani a nu fi tocmai cele mai favorabile dezvoltării economice a României", a spus Negrescu.

El susţine, pe de altă parte, că Fondul European de competitivitate să fie distribuit echitabil.

"Trebuie, de asemenea, să ne luptăm pentru ca Fondul European de competitivitate să fie distribuit echitabil, inclusiv din punct de vedere geografic. Trebuie să dezvoltăm noi aici, în ţară, un mecanism de finanţare accesibil direct pentru IMM-uri. Şi dacă e să ne uităm la PNRR, fondurile alocate pentru IMM-uri au fost prea puţine comparativ cu nevoile reale. Vedem acum inclusiv o problemă de folosire a acestor resurse şi multe proiecte care stagnează în zona de implementare, prin prisma faptului că nu s-a dezvoltat acest parteneriat real cu IMM-urile, a adăugat oficialul european.

Potrivit acestuia, România trebuie să acţioneze unitar la Bruxelles.

"În această logică, avem nevoie de un mandat naţional comun, construit împreună cu mediul de afaceri, cu autorităţile locale, cu societatea civilă, pentru că România nu-şi mai permite să meargă la Bruxelles cu 20 de poziţii diferite şi să revină cu o singură explicaţie, că nu s-a putut! M-am săturat de oamenii politici care dau vina pe Bruxelles pentru absolut orice! Nu e simplă negociere acolo, dar pentru a reuşi să obţii lucrurile de interes pentru ţară trebuie să mergi acolo bine pregătit şi, mai ales, trebuie să lucrăm cu toţii în echipă, pentru că la Bruxelles nu avem culoare politică. Culoarea noastră rămâne şi este România!", a subliniat vicepreşedintele Parlamentul European.

Victor Negrescu a participat la lansarea celei de-a XXIV ediţii a Cartei Albe a IMM-urilor întocmită de Confederaţia patronală IMM România la sediul Băncii Naţionale a României (BNR).

Realizat în prima jumătate a acestui an pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, ce cuprinde aproximativ 1.800 de întreprinderi mici şi mijlocii din toate judeţele şi domeniile de activitate, documentul oferă o radiografie detaliată a mediului antreprenorial autohton.

Carta analizează cu precădere raportarea IMM-urilor la teme fundamentale precum finanţarea activităţii, accesarea fondurilor europene şi politicile de personal. În acelaşi timp, documentul conturează un portret-robot complex al antreprenorului tipic, al percepţiilor sale privind actualul context economic şi al viziunii sale de viitor.