DCBusiness Companii Încă o platformă de vânzări online ia măsuri împotriva speculei

Încă o platformă de vânzări online ia măsuri împotriva speculei

Publi24 ia măsuri împotriva speculei în perioada pandemiei
După izbucnirea pandemiei cu noul coronavirus, Covid-19, pe site-urile de vânzări au apărut numeroase anunțuri în care se vând produse precum măști chirurgicale, mănuși, alcool sanitar etc., care aveau prețurile umflate.

După ce eMag a anunțat că a luat măsuri pentru a împiedica specula, următoare platformă care face acest anunț este Publi24.

Conform unui comunicat de presă emis DCBusiness, Publi24 anunță că în urma unor sesizări : ”[...] am decis să înlăturăm și să interzicem pe platforma Publi24.ro anunțurile cu produse care exploatează situația cu care se confruntă România în momentul actual”.

”Calitatea conținutului anunțurilor postate pe Publi24.ro rămâne o prioritate pentru noi. Pentru a elimina anunțurile considerate de către voi ca fiind neadecvate situației curente (specula cu produse și echipamente medicale de protecție contra Coronavirus) am decis ștergerea acestora de pe site și interzicerea republicării lor”mspun reprezentanții platformei în comunicat și continuă spunând că: ”Produsele vizate sunt: măști și mănuși chirurgicale, alcool sanitar, dezinfectanți pentru uz medical și alte produse de acest fel”.

”Publi24.ro face eforturi pentru menținerea serviciului de Livrare Gratuită și Verificare Colet, un serviciu foarte folosit și apreciat de către utilizatori. Vă încurajăm să beneficiați de cele două livrări gratuite lunare și vă sfătuim să optați pentru rambursul banilor în cont colector, pentru a reduce contactul fizic dintre dumneavoastră și curier.

Dorim ca Publi24.ro să rămână un loc în care să puteți vinde și cumpăra cu încredere. Din acest motiv vă încurajăm să raportați orice anunțuri pe care le considerați ca fiind ilegale sau care încearcă să exploateze situația medicală dificilă în care ne aflăm”, conchide comunicatul companiei.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.