DCBusiness Burse-Fonduri Mutuale Debut pe roșu al Bursei la ședința de vineri

Debut pe roșu al Bursei la ședința de vineri

Bursele din zona euro au atins cel mai RIDICAT nivel
Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de vineri, iar indicele BET, care indică evoluţia celor mai lichide 15 companii, a înregistrat o depreciere de 0,01%, după 45 de minute de la debutul tranzacţiilor, transmite Agerpres.

Valoarea totală a schimburilor era de 6,238 milioane lei (1,315 milioane euro).

Indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,10% iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, "pierdea" 0,06%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,06%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era pe minus cu 0,10%.

Citește și: Săptămâna neagră a Bursei București. Care sunt companiile cele mai afectate

Cele mai mari scăderi ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile Electroputere (-6,25%), Vrancart (-3,37%) şi DIGI (-2,26%).

În creştere erau acţiunile Altur (+9,09%), Compa (+2,23%) şi Fond deschis de investiţii ETF Tradeville (+0,98%).

Burse-Fonduri Mutuale Vezi toate articolele