DCBusiness Actualitate Ce ar face un român dacă ar găsi 1000 de lei. Răspunul e uimitor

Ce ar face un român dacă ar găsi 1000 de lei. Răspunul e uimitor

Majoritatea s-au gândit la alții
Peste 70% dintre români cred că datoriile sunt o problemă care trebuie rezolvată cât mai rapid posibil, în timp ce 15% apreciază că acestea sunt o problemă minoră pentru care se va găsi o soluţie, reiese dintr-un studiu care analizează atitudinea faţă de bani şi comportamentul financiar al consumatorului român.

Referitor la motivele pentru care românii ar lua un împrumut, 71% dintre persoanele cu datorii şi 64% dintre persoanele fără datorii participante la cercetare au declarat că motivul principal sunt situaţiile neprevăzute. Un procent de 18% dintre cei cu datorii ar lua un împrumut indiferent de scopul acestuia, în timp ce numai 9% dintre cei fără datorii ar lua un împrumut fără un motiv bine întemeiat, potrivit sursei citate.

Întrebaţi ce ar face cu 1.000 de lei pe care i-ar găsi într-un parc, 64% dintre respondenţii fără datorii au spus că i-ar preda Poliţiei, în timp ce numai 54% dintre respondenţii persoane cu datorii au dat acelaşi răspuns. Într-o proporţie de 10% faţă de numai 4% cei fără datorii, respondenţii persoane cu datorii au mai spus că ar folosi aceşti bani pentru cheltuieli curente.

Citește și Profesorii primesc 700 milioane de lei

Cercetarea sociologică 'Obiceiurile financiare ale românilor' implementată de Kruk România la sfârşitul anului trecut, împreună cu agenţia de cercetare de piaţă iSense Solutions a analizat atitudinea faţă de bani şi comportamentul financiar al consumatorului român.

Actualitate Vezi toate articolele