DCBusiness Actualitate Avertisment pentru mediul de afaceri: Lichiditatea devine principala provocare, iar riscurile se propagă rapid

Avertisment pentru mediul de afaceri: Lichiditatea devine principala provocare, iar riscurile se propagă rapid

Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Crește presiunea pe firme: întârzierile la plată și insolvențele amenință fluxurile de numerar.

Companiile trebuie să treacă de la o abordare reactivă la una bazată pe anticiparea şi gestionarea integrată a riscurilor, într-un context economic marcat de volatilitate şi presiuni tot mai mari asupra lichidităţii, potrivit unei analize realizate de o companie de management al riscului.

Specialiştii companiei au evidenţiat, astfel, rolul tot mai important al asigurării de credit comercial în protejarea capitalului şi menţinerea stabilităţii financiare.

Potrivit Aon România, riscurile comerciale nu mai pot fi analizate izolat. Inflaţia persistentă, creşterea numărului de insolvenţe, volatilitatea deciziilor de credit şi întârzierile la plată creează un mediu de afaceri în care efectele se propagă rapid între companii, industrii şi pieţe.

În acest context, capacitatea de a anticipa şi gestiona aceste interdependenţe devine un factor esenţial pentru performanţa şi dezvoltarea pe termen lung. Transformările sunt cu atât mai evidente cu cât, în urmă cu două decenii, majoritatea companiilor din România operau într-un mediu caracterizat de riscuri predominant locale şi relativ previzibile. În prezent, organizaţiile sunt expuse simultan la factori economici, geopolitici, comerciali şi tehnologici, ale căror efecte pot influenţa rapid operaţiunile, lichiditatea şi capacitatea de investiţie.

"În ultimii 20 de ani, mediul de afaceri din România a trecut prin transformări profunde, de la integrarea în economia europeană şi criza financiară globală, până la pandemie, volatilitate geopolitică şi accelerarea digitalizării. În tot acest timp, rolul nostru a evoluat de la intermediar la partener strategic pentru organizaţiile care au nevoie de claritate şi soluţii într-un mediu tot mai complex. Astăzi, rezilienţa nu mai înseamnă doar protecţie împotriva riscurilor, ci capacitatea de a lua decizii informate şi de a transforma incertitudinea într-un avantaj competitiv", a declarat Eugen Anicescu, CEO Aon România, citat în analiză.

Citiţi şi: Operațiune masivă ANAF: Românii care nu-şi pot justifica banii şi averile, prinși în controale fiscale extinse

Una dintre cele mai vizibile consecinţe ale acestui context este, conform analiştilor, presiunea asupra fluxurilor de numerar. Astfel, întârzierile la plată continuă să reprezinte una dintre principalele provocări pentru companii, obligându-le să finanţeze indirect lanţurile comerciale şi crescând riscul apariţiei blocajelor financiare. Într-o piaţă în care valoarea tranzacţiilor expuse riscului de neplată depăşeşte 3,2 trilioane de euro, protejarea creanţelor comerciale devine o componentă importantă a strategiei de management al riscurilor.

Agribusiness-ul este unul dintre sectoarele care au înregistrat cea mai mare creştere a interesului pentru asigurarea de credit comercial, pe fondul schimbărilor legislative, al perioadelor severe de secetă şi al impactului acestora asupra fluxurilor comerciale. În acelaşi timp, companiile orientate către export continuă să reprezinte o categorie importantă de beneficiari ai acestor soluţii, în condiţiile în care riscurile externe sunt mai greu de controlat.

Datele companiei arată că portofoliul de asigurări de credit comercial a crescut constant în ultimii 20 de ani, atât din perspectiva primelor intermediate, cât şi a valorii expunerilor asigurate. Ritmul de dezvoltare s-a accelerat în ultimii cinci ani, cu perioade în care creşterea a depăşit 200%, susţinută de interesul crescut pentru protecţia creanţelor şi de extinderea echipei specializate.

Unde a crescut frecvenţa incidentelor de neplată

În paralel, frecvenţa incidentelor de neplată a crescut în special în industriile expuse la volatilitate şi presiuni asupra lichidităţii. Deşi nivelul daunalităţii revine treptat la valorile înregistrate înainte de pandemie, severitatea cazurilor şi dificultatea de a anticipa evoluţia acestora continuă să reprezinte provocări importante, notează specialiştii.

"Observăm că multe companii continuă să se confrunte cu aceleaşi vulnerabilităţi. Cele mai frecvente greşeli sunt supraexpunerea la un număr redus de parteneri comerciali, lipsa unor surse alternative de informaţii şi reacţia întârziată la primele semnale de deteriorare financiară. Într-un context volatil, informaţia devine principalul avantaj competitiv, iar colaborarea dintre companii, consultanţi şi asigurători este esenţială pentru gestionarea corectă a expunerilor comerciale", a explicat Elena Nuţă, Trade Credit Leader, Aon România.

Concluziile celui mai recent studiu global al companiei privind managementul riscurilor arată că organizaţiile operează într-un context influenţat simultan de patru megatendinţe majore: tehnologia, comerţul, clima şi forţa de muncă. Acestea schimbă fundamental modul în care companiile îşi evaluează şi gestionează expunerile.

Totuşi, studiul relevă un decalaj important între conştientizarea riscurilor şi integrarea lor în procesul decizional. Doar 14% dintre organizaţii îşi cuantifică expunerea la principalele riscuri, iar numai 19% utilizează analize pentru evaluarea programelor de asigurare.

În acest context, experţii consideră că organizaţiile trebuie să treacă de la abordări reactive la strategii bazate pe date, analiză predictivă şi planificare integrată. Capacitatea de a cuantifica expunerile şi de a înţelege efectele în lanţ ale riscurilor poate face diferenţa dintre vulnerabilitate şi rezilienţă într-o economie caracterizată de schimbări rapide, mai arată analiştii.

Actualitate Vezi toate articolele