A fost publicat în Monitorul Oficial un ordin ANAF privind abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.883/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR.
Iată textul documentului:
Având în vedere:
— dispozițiile Legii nr. 268/2021 pentru înființarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
— prevederile Hotărârii Guvernului nr. 237/2022 privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea pct. 1 de la lit. C din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare;
— Adresa nr. 6.346/DGPVDPA/SSVT din 16.02.2026, transmisă de către Autoritatea Vamală Română — Direcția generală proceduri vamale și în domeniul produselor accizabile;
— Ordinul președintelui Autorității Vamale Române nr. 3.502/2025 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1. — Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.883/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 7 iulie 2016, se abrogă.