Airbus va livra 50 de aeronave A321neo, prevăzute cu cele mai noi tehnologii, inclusiv în domeniul motoarelor şi al pieselor Sharklet, care împreună asigură diminuarea cu cel puţin 15% a consumului de carburant la livrare şi cu 20% în 2020.
Acordul dintre Airbus şi VietJet a fost semnat în timpul vizitei la Hanoi a premierului francez Edouard Philippe.
Piaţa vietnameză s-a dovedit profitabilă atât pentru Airbus cât şi pentru rivala sa Boeing.
Anul trecut, Airbus a raportat vânzări de 67 de miliarde de euro şi a avut aproximativ 129.000 de angajaţi pe plan global.
Airbus este lider european în furnizarea aeronavelor de tip petrolier, de luptă şi de transport şi a avioanelor dedicate misiunilor, precum şi numărul unu în Europa în ceea ce priveşte programul spaţial şi a doua cea mai mare companie din lume cu misiuni în spaţiu.
Recent, Airbus Helicopters a inaugurat noua fabrică din România, o investiţie de 52 de milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.