Amazon construiește un aeroport uriaș. Secretul din spatele proiectului

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Ambițiile lui Jeff Bezos sunt mari
Ambițiile lui Jeff Bezos sunt mari

Aeroportul Prime Air va ocupa circa trei milioane de metri pătrați, suficienți pentru a adăposti 100 de avioane de transport marfă, aparate pe care gigantul Amazon, căci pentru el s-a realizat proiectul, nu le are încă. 

Compania fondată și patronată de omul de afaceri Jeff Bezos va investi în noua ei jucărie 1,5 miliarde de dolari. Într-o postare pe contul său de Twitter, cel mai bogat dintre pământeni, în versiunea revistei Forbes, promite că va crea 2.000 de noi locuri de muncă.

Comentând planul lui Bezos, publicația TechCrunch precizează că proiectul, la care deja se lucrează, are menirea de a tăia din aripile unor giganți ai logisticii, precum FedEx și UPS. Deocamdată, Amazon nu dispune decât de câteva zeci de avioane, care efectuează sute de zboruri pe săptămână. UPS și FedEx au sute de avioane care realizează zilnic mii de curse.

Citește și Robotul care înlocuiește o mie de muncitori

FedEx și UPS sunt dintre cele mai vechi companii de logistică din Statele Unite, care fac livrări poștale și de curierat pretutindeni în lume. În 2012, FedEx a intrat în grupul select al celor mai mari companii americane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0847
Diferența 0.0008
Zi precendentă 5.0839
USD
Azi 4.3768
Diferența -0.0015
Zi precendentă 4.3783
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0847 RON
USD flag1 USD = 4.3768 RON
GBP flag1 GBP = 5.7545 RON
CHF flag1 CHF = 5.5259 RON
AUD flag1 AUD = 2.8534 RON
DKK flag1 DKK = 0.6809 RON
CAD flag1 CAD = 3.1177 RON
HUF flag1 HUF = 0.0132 RON
JPY flag1 JPY = 0.0283 RON
NOK flag1 NOK = 0.4344 RON
SEK flag1 SEK = 0.4625 RON
XAU flag1 XAU = 586.6515 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418556.19RON
1 ETH = 13895.03RON
1 LTC = 448.10RON
1 XRP = 9.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23441.020.17%
BET-BK4551.21-0.27%
BET-EF1284.000.44%
BET-FI88566.400.15%
BET-NG1744.010.49%
BET-TR54655.950.17%
BET-TRN52819.460.17%
BET-XT2025.360.18%
BET-XT-TR4621.210.17%
BET-XT-TRN4477.620.17%
BETAeRO941.14-0.62%
BETPlus3414.680.16%
RTL52798.110.20%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel